Scad temperaturile la Satu Mare săptămâna următoare. Potrivit prongozei meteo, maximele nu vor mai depăși 29 de grade, în timp ce minimele se vor situa în jurul valorii de 13-14 grade Celsius. În plus, în prima parte a săptămânii, sătmărenii se pot aștepta la precipitații.
Temperaturile scad puternic la Satu Mare, dacă sâmbătă maximele au ajuns la 37 de grade Celsius, pe duminică, mercurul din termometre nu va urca mai sus de 26 de grade Celsius. În schimb, meteorologii spun că ne vom confrunta cu precipitații, iar pentru astăzi, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de furtună.
Săptămâna va începe cu maxime de 27 de grade Celsius și minime de 16 grade, spun meteorologii. Șansele de precipitații vor rămâne crescute în cursul zilei de luni, mai arată prognoza meteo.
Nici marți, spun meteorologii, nu scăpăm de precipitații. Ploile vor continua în nord-vestul țării, iar maximele de la Satu Mare nu vor depăși 22 de grade Celsius, cu doar 14 grade în termometre la începutul zilei.
Pe miercuri, în schimb, se anunță vreme frumoasă, cu cer variabil și maxime de 24 de grade Celsius. Tot de o zi cu soare vor avea parte sătmărenii și joi, când maximele vor ajunge la 26 de grade Celsius.
Finalul săptămânii vine și el tot cu vreme frumoasă, temperaturile încep să crească, iar spre duminică maximele sunt așteptate să ajungă din nou în jurul pragului de 30 de grade Celsius. Vineri, sâmbătă și duminică cerul va rămâne variabil, șansele de precipitații vor fi scăzute, spun meteorologii.
Luni, Administrația Națională de Meteorologie va emite prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.