Poliția spune că nu e crimă la Peleș. Autorul, reținut pentru ”ucidere din culpă”
Lovitură de teatru în cazul presupusei crime de la Peleș. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe L. B., de 25 de ani, din Botiz pentru infracțiunile de ”ucidere din culpă și părăsirea locului acc...
Lovitură de teatru în cazul presupusei crime de la Peleș. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe L. B., de 25 de ani, din Botiz pentru infracțiunile de ”ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului”.
”Ca urmare a probatoriului administrat, raportat la actele procedurale efectuate în cauza privind evenimentul produs în data de 03.09.2017, pe raza localității Peleșu Mare, în urma căruia un bărbat de 32 de ani a decedat, în cursul zilei de astăzi, 4 septembrie a.c., față de tânărul de 25 de ani din Botiz, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cursul zilei de mâine, va fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive”, spun polițiștii.
Reamintim că Inspectoratul Județean de Poliție anunță că presupusul criminal de la Peleș s-a predat astăzi. Polițiștii spun că la data de 03.09.2017, la ora 01.45, Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a fost sesizat prin apel 112 despre faptul că la căminul cultural din localitatea Peleșul Mare, comuna Lazuri, la un eveniment în familie, s-a produs o altercație în urma căreia o persoană a suferit leziuni.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției Rurale Satu Mare care a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, iar victima agresiunii, un bărbat de 32 de ani din Peleș a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare cu multiple fracturi și traumatisme și care, după aproximativ două ore, a decedat.
S-a constituit o echipă complexă de cercetare, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit faptul că victima, implicată în altercație, a fost ulterior acroșată de un autoturism în timp ce se deplasa pe partea carosabilă.
Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului bănuit de comiterea accidentului rutier, ca fiind un tânăr de 25 de ani din Botiz, aflat și el la acel eveniment și care ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Sub presiunea cercetărilor efectuate de poliţiştii sătmăreni, în cursul zilei de astăzi, bărbatul de 25 de ani din Botiz s-a prezentat la sediul I.P.J. Satu Mare, aflându-se în prezent în custodia poliţiei pentru audieri şi pentru continuarea procedurilor de urmărire penală, cercetat fiind sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Citește și
Actualitate
Spirit civic exemplar: șofer care circula haotic, cu o alcoolemie uriașă, oprit după ce un martor a sunat la 112 și l-a urmărit până la sosirea poliției
Actualitate
Dragoste bolnavă... Un sătmărean s-a filmat cu ștreangul la gât să-și recucerească iubita. A făcut și accident
Actualitate
FOTO. Scandal monstru într-un tren plecat din Satu Mare. Un recidivist a mușcat un polițist de mână
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare. Când intră în vigoare avertizarea meteo
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu în municipiul Satu Mare. Pompierii acționează cu două autospeciale
Actualitate
Cod galben de furtună în județul Satu Mare. LISTA localităților vizate
Actualitate
FOTO/VIDEO. Copac căzut peste un stâlp de electricitate, în municipiul Satu Mare. A fost avariată și o mașină
Actualitate
VIDEO. Încă o victimă a trotinetelor electrice. Un adolescent a murit după o lună pe patul de la ATI
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. O mamă și un bebeluș de 9 luni au ajuns la spital după o coliziune pe DN 19A
Actualitate