Meniu

Caută pe PresaSM

0

Polițist din județul Satu Mare, condamnat după ce a fost prins beat la volan

Agent de poliție condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de peste 2,8 g/l. Judecătoria Carei a pronunțat SĂPTĂMÂNA ACEASTA o sentință de condamnare într-un...

Polițist din județul Satu Mare, condamnat după ce a fost prins beat la volan

Agent de poliție condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de peste 2,8 g/l. Judecătoria Carei a pronunțat SĂPTĂMÂNA ACEASTA o sentință de condamnare într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Inculpatul este un agent de poliție în vârstă de 29 de ani, fără antecedente penale. 

Conform informațiilor PresaSM, fapta a avut loc în noaptea de 27 octombrie 2024, în jurul orei 03:50, când bărbatul a fost oprit de un echipaj de poliție în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean DJ 195D, între două localități din județul Satu Mare. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, analizele toxicologice indicând o alcoolemie extrem de ridicată: 2,81 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,68 g/l la cea de-a doua.

Potrivit actelor dosarului, inculpatul a declarat că, anterior depistării sale în trafic, participase la o petrecere, unde a consumat aproximativ 350 ml de rom. Acesta a susținut că nu a găsit un taxi disponibil, iar hotelul unde avea cazare se afla la aproximativ 1,5 kilometri distanță, motiv pentru care a decis să conducă autoturismul. Pe traseu, în autoturism s-au mai urcat trei persoane, însă deplasarea a fost întreruptă de intervenția polițiștilor rutieri.

În cursul urmăririi penale și al judecății, agentul de poliție a recunoscut integral fapta, exprimându-și regretul pentru conduita sa. La termenul de judecată din 27 noiembrie 2025, acesta a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, cerere admisă de instanță. Dosarul a fost soluționat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor depuse ulterior.

Judecătorul a subliniat în motivarea sentinței gradul ridicat de pericol social al faptei, evidențiat în special de nivelul foarte mare al alcoolemiei, care depășește semnificativ limita prevăzută de lege. Instanța a arătat că persoanele care conduc sub influența alcoolului reprezintă un real pericol pentru siguranța traficului rutier, iar în cazul de față, inculpatul avea o responsabilitate sporită, având în vedere calitatea sa de agent de poliție și cunoașterea riscurilor asociate consumului de alcool la volan.

Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv vârsta tânără, lipsa antecedentelor penale, nivelul de educație și buna integrare socială, precum și faptul că fapta nu s-a soldat cu producerea unui accident rutier. Aceste elemente au determinat instanța să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție.

În consecință, Judecătoria Carei l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de un an de închisoare, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de doi ani. 

Este important de precizat că agentul de poliție mai are o șansă în apel, unde - de regulă - sentințele se înjumătățesc. Mai exact, dacă va primi la instanța superioară o pedeapsă  doar cu amânarea aplicării pedepsei, acesta va putea rămâne în Poliție.  

Citește și

FOTO/VIDEO. Act mafiot în cartierul Micro 17 din Satu Mare. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări. Poliția a deschis o anchetă
Actualitate

FOTO/VIDEO. Act mafiot în cartierul Micro 17 din Satu Mare. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări. Poliția a deschis o anchetă

29 iunie 2026
VIDEO. Tragedie fără margini! Un adolescent (17 ani) a murit sfâșiat de o balotieră. Lucra alături de tatăl său
Actualitate

VIDEO. Tragedie fără margini! Un adolescent (17 ani) a murit sfâșiat de o balotieră. Lucra alături de tatăl său

29 iunie 2026
THE PARK FESTIVAL transformă Careiul în capitala distracției. Trei zile de concerte, petreceri și atmosferă de neuitat
Actualitate

THE PARK FESTIVAL transformă Careiul în capitala distracției. Trei zile de concerte, petreceri și atmosferă de neuitat

29 iunie 2026
Următoarea probă la BAC, amânată din cauza caniculei. Anunțul ministerului Educației
Actualitate

Următoarea probă la BAC, amânată din cauza caniculei. Anunțul ministerului Educației

29 iunie 2026
Polițiștii sătmăreni i-au bătut la ușă. Va petrece următorii trei ani după gratii
Actualitate

Polițiștii sătmăreni i-au bătut la ușă. Va petrece următorii trei ani după gratii

29 iunie 2026
Dosare penale după controalele polițiștilor sătmăreni în trafic. Zeci de șoferi, lăsați fără permise
Actualitate

Dosare penale după controalele polițiștilor sătmăreni în trafic. Zeci de șoferi, lăsați fără permise

29 iunie 2026
Elev eliminat pentru tentativă de fraudă la prima probă a Bacalaureatului, în Satu Mare. Incident la Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Actualitate

Elev eliminat pentru tentativă de fraudă la prima probă a Bacalaureatului, în Satu Mare. Incident la Colegiul Național „Mihai Eminescu”

29 iunie 2026
Tragedie în județul Satu Mare. O femeie de 71 de ani a murit carbonizată, iar anchetatorii au luat în calcul inclusiv ipoteza unei crime
Actualitate

Tragedie în județul Satu Mare. O femeie de 71 de ani a murit carbonizată, iar anchetatorii au luat în calcul inclusiv ipoteza unei crime

29 iunie 2026
FOTO. Și-a salvat trei copii din apele Someșului, dar pe al patrulea nu a mai reușit. Drama sfâșietoare a unui tată din Odoreu care cere acum ajutor pentru înmormântarea fiului său

FOTO. Parcarea etajată din Satu Mare, aproape de final. Imagini în premieră din interior 
Actualitate

FOTO. Parcarea etajată din Satu Mare, aproape de final. Imagini în premieră din interior 

29 iunie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite