Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost condamnat ASTĂZI de Judecătoria Satu Mare la o amendă penală de 7.000 de lei după ce a furat mai multe scule profesionale din dotarea firmei la care lucra în Franța și a încercat să le aducă în România ascunse în bagaje.
Potrivit informațiilor PresaSM, fapta a avut loc în septembrie 2023, când inculpatul, angajat al unei societăți de construcții, a sustras două polizoare unghiulare, două autofiletante, o bormașină, o stație de încărcare și patru acumulatori marca HILTI, bunuri utilizate în activitatea firmei.
Cazul a ieșit la iveală într-un mod neobișnuit. Administratorul firmei a fost alertat de un alt angajat că trei muncitori dispăruseră fără să anunțe și că la locul de cazare lipseau mai multe scule. Bănuind că aceștia se îndreaptă spre România, patronul a contactat șoferul autocarului cu care călătoreau și ulterior a sesizat Poliția de Frontieră.
La controlul efectuat în Punctul de Trecere a Frontierei, polițiștii au găsit toate sculele reclamate ca fiind furate chiar în bagajele inculpatului. Martorii au declarat că l-au văzut pe acesta luând uneltele din depozitul firmei și transportându-le ulterior la locul de cazare.
Interesant este că, înainte de descoperirea bunurilor, inculpatul le-ar fi spus colegilor că nu a luat nimic, iar când a fost întrebat despre sculele observate anterior asupra sa, a susținut că le-a lăsat în Franța. Câteva ore mai târziu, acestea au fost găsite de polițiști în bagajele sale.
Judecătorii au reținut că prejudiciul a fost recuperat integral, iar inculpatul și-a recunoscut fapta în fața instanței. Cu toate acestea, instanța a remarcat că acesta are antecedente penale atât în țară, cât și în străinătate pentru infracțiuni contra patrimoniului. Prin hotărârea pronunțată la 5 iunie 2026, Judecătoria Satu Mare l-a condamnat pentru furt la o amendă penală de 7.000 de lei, echivalentul a 200 de zile-amendă, și l-a obligat să achite 1.400 de lei cheltuieli judiciare.
-----------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ