Meniu

Caută pe PresaSM

0

Sătmărean tras pe dreapta noaptea în județul vecin. Polițiștii cred că s-ar fi urcat drogat la volan

Un sătmărean s-a ales cu dosar penal după ce în weekend a fost tras pe dreapta de polițiștii din Bihor. Era aproape de Oradea când oamenii legii i-au făcut semn să se oprească. Potrivit celor de la IP...

Sătmărean tras pe dreapta noaptea în județul vecin. Polițiștii cred că s-ar fi urcat drogat la volan

Un sătmărean s-a ales cu dosar penal după ce în weekend a fost tras pe dreapta de polițiștii din Bihor. Era aproape de Oradea când oamenii legii i-au făcut semn să se oprească. Potrivit celor de la IPJ Bihor, când l-au testat cu aparatul drugtest din dotare, rezultatele au fost pozitive.

Sâmbătă, 14 octombrie a.c., la ora 04.48, pe D.N.19, în localitatea bihoreană Biharia, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din localitatea Apa, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

"Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", precizează cei de la IPJ Bihor.

Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Citește și

FOTO/VIDEO. Accident pe B-dul Lucian Blaga. Poliția și Pompierii la fața locului
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident pe B-dul Lucian Blaga. Poliția și Pompierii la fața locului

acum 45 minute
Accident în județul Satu Mare, un tânăr a ajuns la spital. Impact între o autoutilitară și un autoturism
Actualitate

Accident în județul Satu Mare, un tânăr a ajuns la spital. Impact între o autoutilitară și un autoturism

acum 4 ore
Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul rutier. Tânără lovită de mașină, proiectată în alt autoturism
Actualitate

Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul rutier. Tânără lovită de mașină, proiectată în alt autoturism

acum 4 ore
Un tânăr s-a răsturnat cu mașina. Apoi s-a dus acasă. Polițiștii și-au dat seama de ce
Actualitate

Un tânăr s-a răsturnat cu mașina. Apoi s-a dus acasă. Polițiștii și-au dat seama de ce

acum 5 ore
”Bombe” pe patru roți. Aproape jumătate din mașinile verificate de RAR la filtre, cu neconformități
Actualitate

”Bombe” pe patru roți. Aproape jumătate din mașinile verificate de RAR la filtre, cu neconformități

acum 6 ore
Proprietari din Satu Mare, lăsați anul trecut fără animale de către polițiști. Sătmărenii au făcut sute de sesizări
Actualitate

Proprietari din Satu Mare, lăsați anul trecut fără animale de către polițiști. Sătmărenii au făcut sute de sesizări

acum 6 ore
Cât de sigure sunt durmurile din județul nostru. Câte accidente mortale și câți au fost răniți grav în Satu Mare
Actualitate

Cât de sigure sunt durmurile din județul nostru. Câte accidente mortale și câți au fost răniți grav în Satu Mare

acum 7 ore
Sute de cazuri de violență domestică în Satu Mare, anul trecut. Zeci de sătmăreni, monitorizați cu brățări electronice
Actualitate

Sute de cazuri de violență domestică în Satu Mare, anul trecut. Zeci de sătmăreni, monitorizați cu brățări electronice

acum 7 ore
FOTO/VIDEO. I-a tăiat gâtul soției, live, pe telefon. Chiar în fața soacrei. Noi detalii de la tentativa la omor din Satu Mare
Actualitate

FOTO/VIDEO. I-a tăiat gâtul soției, live, pe telefon. Chiar în fața soacrei. Noi detalii de la tentativa la omor din Satu Mare

acum 8 ore
Hypermarketul Carrefour din Satu Mare, preluat de doi mari patroni români. Tranzacție uriașă, de sute de milioane de euro 
Actualitate

Hypermarketul Carrefour din Satu Mare, preluat de doi mari patroni români. Tranzacție uriașă, de sute de milioane de euro 

acum 8 ore
FOTO. Accident pe DN19, în județul Satu Mare. A ajuns cu duba în șanț
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, în județul Satu Mare. A ajuns cu duba în șanț

acum 8 ore
TOPUL infracțiunilor în județul Satu Mare în 2025. Zeci de persoane au fost reținute și arestate
Actualitate

TOPUL infracțiunilor în județul Satu Mare în 2025. Zeci de persoane au fost reținute și arestate

acum 9 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite