Un bărbat din Satu Mare va ajunge în fața judecătorilor după ce a fost prins de polițiști cu aproape 9 grame de cannabis într-un autoturism Porsche, au decis magistrații Tribunalului Satu Mare. Judecătorul de cameră preliminară a constatat luni, 8 iunie 2026, legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare și a dispus începerea judecății în dosarul care vizează infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Potrivit informațiilor PresaSM, inculpatul a fost depistat pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare. Acesta se afla într-un autoturism Porsche Cayenne, înmatriculat în străinătate, iar asupra sa a fost găsită cantitatea de 8,7 grame de cannabis. Procurorii susțin că bărbatul deținea drogul fără drept, pentru consum propriu, faptă care constituie infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Un aspect interesant al cauzei este că între momentul depistării și trimiterea în judecată au trecut peste doi ani. Rechizitoriul a fost finalizat de DIICOT în luna mai 2026, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Satu Mare în aceeași lună. În procedura de cameră preliminară, inculpatul, asistat de avocat ales, nu a formulat cereri sau excepții privind legalitatea urmăririi penale. De asemenea, instanța nu a identificat nereguli care să impună excluderea unor probe sau refacerea unor acte de urmărire penală.
Prin încheierea pronunțată la data de 8 iunie 2026, Tribunalul Satu Mare a confirmat legalitatea rechizitoriului, a probelor administrate și a actelor efectuate de organele de urmărire penală, dispunând începerea judecății pe fond. Hotărârea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
---------------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ