”Noi nu am făcut ca alți comercianți, alte multinaționale, care au majorat prețurile. Noi gândim cu suflet de român, ne gândim la toți românii. Trebuie să fim acum alături de toți cetățenii, de toți angajații și clienții noștri”, a precizat Vasile Lucuț, pentru PresaSM.Mai mult decât atât, reprezentanții UNICARM au declarat că nu vor apela la concedieri de angajați sau la trimiterea unora în șomaj tehnic. Unicarm este cea mai mare companie antreprenorială din Satu Mare şi unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cărnii. În ultimii ani, cifra de afaceri a companiei a fost pe o pantă ascendentă. Cel mai bun an din istoria companiei a fost 2013, când afacerile au sărit de 730 milioane de lei, potrivit zf.ro Unicarm are în portofoliu produse precum conserve din carne şi legume, mezeluri (sub brandul Unicarm), îngheţată (globo Unicarm), lactate (Premio Unicarm), (Unimo şi Bunicel) sau produse de panificaţie (Datina), dar şi un restaurant (Crenguţa din Satu Mare). Carnea reprezintă 60% din vânzările producătorului, în timp ce restul este acoperit de celelalte segmente, potrivit ultimelor date disponibile.
Unicarm nu va mări prețurile alimentelor! Nu va concedia nici angajați
Vasile Lucuț, patronul Unicarm, a precizat pentru PresaSM că nu a majorat și nici nu intenționează să mărească prețurile pentru produsele comercializate în rețeaua proprie de magazine. Gestul vine ca ...
Vasile Lucuț, patronul Unicarm, a precizat pentru PresaSM că nu a majorat și nici nu intenționează să mărească prețurile pentru produsele comercializate în rețeaua proprie de magazine. Gestul vine ca un răspuns la actuala criză
Citește și
Actualitate
Șofer din Odoreu, cascador de ocazie. Cum ar fi încercat să scape de polițiști
Actualitate
Pericolul de indunații rămâne și în județul Satu Mare. Ce spun hidrologii
Actualitate
Două noi calificări – Asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare și Asistent medical de radiologie – la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare. Au început înscrierile!
Actualitate
Florisal anunță tarifele pentru salubritate în Satu Mare. Noile prețuri intră în vigoare de la 1 iulie
Actualitate
Peste 190 de locuri de muncă disponibile în județul Satu Mare. Altele 190 în țări europene
Actualitate
FOTO. Scandal URIAȘ în județul Satu Mare. Șase bărbați s-au luat la bătaie, iar unul a fost înjunghiat
Actualitate
Pompierii avertizează: grindină si vijelii în județul Satu Mare. Cod PORTOCALIU
Actualitate
Incredibil! Hoțul a fost prins, dar Poliția a pierdut bicicleta furată, la Carei
Actualitate
Furtuna a provocat distrugeri în județul Satu Mare. Avertizare de vremea severă in continuare
Actualitate