Caz incredibil la Negrești-Oaș, județul Satu Mare, după un control de rutieră efectuat de un echipaj de la Biroul de Ordine Publică a Poliției Negrești-Oaș. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” unui șofer din Sighetu Marmației. O săptămână l-au ținut fără permis până când un polițist de la judiciar și-a dat seama de eroarea făcută de agenții de poliție de la Negrești-Oaș. Procurorul a confirmat decizia polițistului judiciarist și a clasat dosarul penal, titrează jurnalistul Vasile Dale.
Sigheteanul a povestit în exclusivitate pentru www.vasiledale.ro cum a ajuns să fie urmărit penal deși era nevinovat.
”Joi trecută am pornit de la Sighetu Marmației spre autogara din Satu Mare. Am dus un prieten care urma să plece la Aeroportul Budapesta . În Negrești-Oaș m-a oprit în trafic un echipaj de la Ordine Publică pentru un control de rutină. Imediat mi-au spus că nu am permis de conducere sau că dreptul de a conduce îmi este suspendat. Le-am spus că nu are cum. Am permis valid, românesc, fără niciun punct de penalizare", a precizat bărbatul.
Bărbatul spune că a fost pe drumuri tot anul, iar de câte ori a fost tras pe dreapta, nu a avut nicio problemă, asta până să ajungă la Negrești-Oaș, unde a și fost dus la secție.
"M-au dus la sediul poliției unde am fost testat pentru alcool și droguri. Au fost negative. Acolo au deschis dosarul penal pe numele meu cu toate că i-am rugat să sune un coleg de la Poliția Rutieră dacă ei nu știu să verifice în sistem. M-au ignorat", a mai spus șoferul, care s-a plâns și de atitudinea de superioritate a unei agente. "Mi-au reținut permisul și mi-au dat o dovadă fără drept de circulație."
A urmat un adevărat calvar pentru șoferul declarat nevinovat de instanță.
"Ce a urmat a fost un adevărat chin pentru mine. Drumuri zi de zi între Sighet și Baia Mare (pentru cazierul rutier), între Sighet și Negrești-Oaș, între Sighet și Satu Mare. Într-un final un polițist de la judiciar a dat soluția că fapta nu există și că tot acest dosar penal a fost întocmit în mod clar abuziv, fără o minimă verificare în sistem, de niște agenți de poliție incompetenți și slab pregătiți. M-au trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, acolo altă supriză: au procuror delegat care nu are drept de semnătură, așa că du-te la Satu Mare. Efectiv bătaie de joc pentru cetățean", a spus acesta.
Bărbatul reclamă și atitudinea arogantă a polițistului de la Serviciul Rutier.
"Ieri, 20 noiembrie 2025, m-am prezentat la ghișeul Serviciului Rutier Satu Mare pentru a-mi ridica permisul deoarece cu o zi înainte s-a dat clasare: fapta nu există. Aici un polițist arogant, obraznic, sătul de muncă efectiv m-a purtat de colo-colo. Și-a bătut joc efectiv de mine, pe banii mei. După ora 16.00 am intrat în posesia permisului de conducere” a povestit sigheteanul.
Șoferul a ținut să precizeze faptul că un ofițer de la Poliția orașului Negrești-Oaș și-a cerut scuze în numele instituției pentru situația prin care a trecut. ”Scuzele nu mă încălzesc. Scuzele primite nu îmi aduc veniturile pierdute în această săptămână în care am fost penal” a spus acesta.
Incidentul ridică semne de întrebare cu privire la cine va răspunde pentru eroarea comisă, pentru costurile suportate de șoferul nevinovat, dar și pentru stresul acumulat de acesta din cauza situației create de lipsa unor verificări complete.
IPJ Satu Mare reacționează: La data de 13 noiembrie a.c, în jurul orelor 21.00, polițiștii din cadrul Formațiunii de Ordine Publică a Poliției Orașului Negrești-Oaș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 19, din localitatea Negrești-Oaș, au oprit în traficul rutier un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Maramureș. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figura la data de 13 noiembrie a.c. ca având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendat. În urma verificărilor efectuate, s-a constat faptul că bărbatul, nu și-a îndeplinit obligația de a preda permisul de conducere, ca urmare a unei abateri rutiere săvârșită în cursul anului 2024, motiv pentru care acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat la data de 13 noiembrie a.c. Dosarul penal întocmit a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș cu propunerea legală.