Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Restricții pe timp de noapte în Ungaria. Îngrijorare cu privire la numărul mare de cazuri noi

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că, la recomandările specialiștilor, se va impune carantina pe timp de noapte. Astfel, circulația va fi restricționată între orele 00 și 5 dimineața, a anun...

VIDEO. Restricții pe timp de noapte în Ungaria. Îngrijorare cu privire la numărul mare de cazuri noi

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că, la recomandările specialiștilor, se va impune carantina pe timp de noapte. Astfel, circulația va fi restricționată între orele 00 și 5 dimineața, a anunțat șeful statului vecin.

Premierul Ungariei a anunțat în cursul serii de astăzi că vor fi luate măsuri suplimentare de restricție, având în vedere evoluția îngrijorătoare a pandemiei de COVID-19. Șeful statului vecin a precizat că, dacă se menține trend-ul actual, la jumătatea lunii decembrie, capacitatea de spitalizare din Ungaria își va atinge limitele. Pentru a prevenit o astfel de situație, au fost anunțate restricții pe timp de noapte, în intervalul 00:00 - 05:00.

Se impun limitări și la evenimentele culturale sau cele sportive, unitățile funcționând doar la 30% din capacitate.

Viktor Orban a anunțat și sancțiuni drastrice pentru cei care ignoră regulile de protecție sanitară, nu poartă mască sau nu respectă distanțarea fizică.

Ungaria a raportat 3.989 de noi cazuri marți, cel mai mare bilanț într-o singură zi.

Mai multe țări din Europa au impus restricții zonale sau naționale ca urmare a numărului mare de cazuri noi de îmbolnăviri înregistrat în ultimele săptămâni. Anglia, Franța, Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Austria, Cehia și Portugalia au anunțat toate noi restricții. Italia a anunțat astăzi noi restricții zonale.

Citește și

Erasmus+ – Formare profesională pentru o educație școlară modernă, participativă și orientată spre competențe la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Satu Mare
Actualitate

Erasmus+ – Formare profesională pentru o educație școlară modernă, participativă și orientată spre competențe la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Satu Mare

acum 56 minute
VIDEO. Vulpe în apropierea unui loc de joacă din Satu Mare: "De foame o să atace până la urmă pe cineva"
Actualitate

VIDEO. Vulpe în apropierea unui loc de joacă din Satu Mare: "De foame o să atace până la urmă pe cineva"

acum 1 oră
FOTO. BabyDor.ro pune accent pe primele luni de viață ale copilului. Produse pentru bebeluși, jocuri Montessori și cadouri pregătite handmade
Actualitate

FOTO. BabyDor.ro pune accent pe primele luni de viață ale copilului. Produse pentru bebeluși, jocuri Montessori și cadouri pregătite handmade

acum 1 oră
„Am vrut să transform dorința de a ajuta într-o carieră dedicată oamenilor” – interviu cu Danci Ionela Mikaela, șefa de promoție a Școlii Postliceale „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate

„Am vrut să transform dorința de a ajuta într-o carieră dedicată oamenilor” – interviu cu Danci Ionela Mikaela, șefa de promoție a Școlii Postliceale „Henri Coandă” Satu Mare

acum 1 oră
Scandal în toiul nopții la o pensiune din Țara Oașului. Și-a pălmuit iubita în vacanță
Actualitate

Scandal în toiul nopții la o pensiune din Țara Oașului. Și-a pălmuit iubita în vacanță

acum 1 oră
Furt dintr-o mașină, în Satu Mare. O urmă găsită de criminaliști a dus direct la suspect
Actualitate

Furt dintr-o mașină, în Satu Mare. O urmă găsită de criminaliști a dus direct la suspect

acum 13 ore
Scene de coșmar într-o familie din județul Satu  Mare. Și-ar fi amenințat soția cu toporul și cuțitul
Actualitate

Scene de coșmar într-o familie din județul Satu Mare. Și-ar fi amenințat soția cu toporul și cuțitul

acum 14 ore
Cursă de coșmar în Satu Mare: fără permis și cu peste 2 la mie, a ajuns cu mașina în șanț. Pasagera, rănită
Actualitate

Cursă de coșmar în Satu Mare: fără permis și cu peste 2 la mie, a ajuns cu mașina în șanț. Pasagera, rănită

acum 15 ore
Răzbunare din gelozie la Satu Mare. I-a tăiat toate cauciucurile și i-a făcut praf mașina actualului iubit al fostei
Actualitate

Răzbunare din gelozie la Satu Mare. I-a tăiat toate cauciucurile și i-a făcut praf mașina actualului iubit al fostei

acum 17 ore
Sile Pușcaș acuză blocarea a 4,5 milioane de lei după executarea Primăriei Oradea: „Au făcut un stat paralel în Bihor”
Actualitate

Sile Pușcaș acuză blocarea a 4,5 milioane de lei după executarea Primăriei Oradea: „Au făcut un stat paralel în Bihor”

acum 18 ore
FOTO. Sătmăreanul care a provocat accidentul în lanț și a fugit a fost reținut. Ce spun polițiștii
Actualitate

FOTO. Sătmăreanul care a provocat accidentul în lanț și a fugit a fost reținut. Ce spun polițiștii

acum 20 ore
Motociclist rănit într-un accident la Carei. Un șofer de 82 de ani nu i-ar fi acordat prioritate
Actualitate

Motociclist rănit într-un accident la Carei. Un șofer de 82 de ani nu i-ar fi acordat prioritate

acum 20 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite