Scene demne de un film de acțiune au fost surprinse recent în plin centrul municipiului Satu Mare. Un tânăr, în vârstă de aproximativ 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Maserati, a fost filmat în timp ce executa manevre zgomotoase pe strada Horea, chiar în apropiere de Casa de Modă.
În imaginile apărute în spațiul public, se poate observa cum șoferul turează puternic motorul bolidului, generând fum gros, zgomot și lăsând urme de anvelope încinse pe asfalt, spre stupefacția unor trecători.
Ca urmare a apariției filmării în mediul online, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare s-au autosesizat și l-au identificat pe conducătorul auto, fiind ulterior chemat la sediul Poliției pentru clarificarea situației.
Autoritățile reamintesc că astfel de comportamente la volan pot pune în pericol siguranța rutieră și nu vor fi tolerate. Ancheta este în desfășurare.
Reamintim că în oraș, turarea intenționată a motorului cu scopul de a scoate fum este considerată o contravenție conform legislației rutiere din România:
-
Codul rutier definește „conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public” ca faptă sancționabilă;
-
Această acțiune intră în categoria comportamentului agresiv în trafic și se pedepsește cu amendă între 580 lei și 725 lei, plus suspendarea carnetului de conducere pe o perioadă de 30 de zile;