Meniu

Caută pe PresaSM

0

Zeci de amenzi după majoratul spart de Poliție, în Viile Satu Mare. Cheful a fost reluat

Zeci de amenzi date azi noapte, în jurul orei 01.00, după o acțiune a polițiștilor de Ordine Publică, jandarmilor și luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, care au intervenit în localitatea...

Zeci de amenzi date azi noapte, în jurul orei 01.00, după o acțiune a polițiștilor de Ordine Publică, jandarmilor și luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, care au intervenit în localitatea Viile Satu Mare din județul Satu Mare, acolo unde a avut loc o petrecere cu peste o sută de participanți.

Reporterii PresaSM au solicitat rezultatele concrete ale acțiunii de la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare: ”Noaptea trecută, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unui eveniment privat, într-o pensiune din Viile Satu Mare. Cu ocazia verificărilor efectuate la fața locului, a fost identificat administratorul pensiunii și alte 23 de persoane. Atât administratorul pensiunii cât și cele 23 de persoane participante au fost sancționate contravențional conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei”.

Potrivit informațiilor PresaSM, a fost vorba despre un majorat, care a avut loc la o vilă din localitate. Din câte se pare, cel puțin unul dintre părinții sărbătoritei ar fi judecător. Cert este faptul că după ce polițiștii și jandarmii au ajuns în zonă, o parte dintre participanți au fugit în pădure, fiind căutați zeci de minute de către oamenii legii. Dacă unii au fost identificați, alții au ieșit doar după ce au plecat polițiștii și jandarmii.

De asemenea, petrecerea a fost reluată după plecarea polițiștilor, durând până spre orele dimineții, potrivit informațiilor PresaSM.

Citește și

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc

acum 4 ore
A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand
Actualitate

A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand

acum 5 ore
EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest
Actualitate

EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest

acum 7 ore
Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează
Actualitate

Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează

acum 8 ore
Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu
Actualitate

Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu

acum 12 ore
Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  
Actualitate

Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  

acum 13 ore
FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi
Actualitate

FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi

acum 14 ore
FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni
Actualitate

FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni

acum 17 ore
FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave
Actualitate

FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave

30 aprilie 2026
Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate
Actualitate

Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate

30 aprilie 2026
FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară
Actualitate

FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară

30 aprilie 2026
FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD

30 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite