Avocatul sătmărean Vlad Baculescu, din cadrul Societății Civile de Avocați Stan & Baculescu, a făcut o analiză a denunțului penal, cu o paralelă între moralitate și supraviețuire. Din perspectiva părții care se apără în vederea creșterii șanselor de reușită.
”Ce faci dacă ești cercetat penal, iar probele arată clar că vinovăția ta se conturează? Adică, știi și tu că ai comis fapta. Unul dintre instrumentele la care poți apela este DENUNȚUL PENAL. Ce este? În legislația din România, denunțul împotriva altor persoane implicate în activități ilegale, inclusiv traficul de droguri, poate fi folosit ca un mijloc de cooperare cu autoritățile judiciare, ceea ce poate duce la reducerea pedepsei pentru persoana care face denunțul Efectul? În anumite cazuri, legea îți poate reduce pedeapsa chiar și la jumătate”, a precizat Vlad Baculescu.
Specialistul Vlad Baculescu explică cum într-o luptă juridică care face diferența dintre libertate și închisoare, conceptele precum moralitatea sunt elemente negociabile în vederea obținerii supraviețuirii.
”Este moral? Răspuns este evident si scurt: NU. Însă, dacă ești încolțit și diferența dintre libertate și închisoare depinde de acest pas, s-ar putea să fie singura cale spre o pedeapsă cu suspendare și nu cu executare. La final, fiecare decide pentru el însuși, alege moralitate sau supraviețuirea”, a mai precizat Vlad Baculescu.