Meniu

Caută pe PresaSM

0

Ca-n BANCURI. Un copil (12 ani) i-a dat de gol pe fratele și unchiul său, care au furat două vaci

Viața bate filmul! Doi indivizi (22 și 36 de ani) din Cartierul Sătmărel, municipiul Satu Mare, au fost trimiși în judecată LUNA ACEASTA după ce au furat două vaci aparținând unor fermieri. Cei doi, n...

Ca-n BANCURI. Un copil (12 ani) i-a dat de gol pe fratele și unchiul său, care au furat două vaci

Viața bate filmul! Doi indivizi (22 și 36 de ani) din Cartierul Sătmărel, municipiul Satu Mare, au fost trimiși în judecată LUNA ACEASTA după ce au furat două vaci aparținând unor fermieri. Cei doi, nepot și unchi, au dus vacile în grajdul casei lor, după care s-au îmbătat și s-au culcat. Doar că proprietarii și polițiștii au pornit după urmele lăsate în pământul moale de vaci și de hoți și au ajuns la casa hoților. Aici, oamenii legii și păgubiții au fost întâmpinați de către un minor, în vârstă de 12 ani, care le-a spus TOT. Inclusiv că unul dintre hoți se ascunde sub masă.

Conform informațiilor PresaSM, după ce au realizat că li s-au furat două vaci, păgubiții au anunțat poliția şi observând mai multe urme de copită, au început să le urmărească. Mergând după urmele de copită lăsate de bovine, pe o distanță de aproximativ șapte kilometri, au ajuns în apropierea unei locuințe din cartierul de rromi. Pe lângă urmele de copite au putut observa și două urme de încălțăminte de mărimi diferite.

Când a ajuns în apropierea locuinței unuia dintre hoți au ajuns și polițiștii, moment în care un copil minor din familia hoților i-a întâmpinat întrebându-i dacă caută două bovine, deoarece acestea se află în grajdul lor. Ulterior, poftite de minor în locuinţă, organele de cercetare penală l-au găsit pe unul dintre hoți ascuns sub o masă. Acum, cei doi își așteaptă sentința de la magistrații Judecătoriei Satu Mare.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 16 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 16 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 18 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 20 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 21 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 22 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite