Accident rutier produs astăzi pe Bulevardul Independenței din Cartierul Micro 17, în municipiul Satu Mare. Un șofer beat nu a mai putut observa o femeie, care trecea strada prin loc marcat și semnalizat corespunzător, lovind-o. În urma impactului, femeia a fost rănită, fiind preluatăd e către un echipaj medical și transportată la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.
Conform informațiilor PresaSM, astăzi, la ora 14.10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Independenței, din municipiul Satu Mare.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 55 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi acroșat o femeie, de 71 de ani, din municipiul Satu Mare, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
--------------
FOTO: dincolodesport.eu