Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Accident frontal, în lanț, în județul Satu Mare. O victimă la Urgență

Circulația pe Drumul Național 1C, în județul Satu Mare, a fost complet paralizată vineri seara, în jurul orei 18.00, în urma unui accident rutier produs în apropierea localității Halmeu. Trei autoturi...

FOTO. Accident frontal, în lanț, în județul Satu Mare. O victimă la Urgență

Circulația pe Drumul Național 1C, în județul Satu Mare, a fost complet paralizată vineri seara, în jurul orei 18.00, în urma unui accident rutier produs în apropierea localității Halmeu. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o persoană a fost rănită. Victima este conștientă și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru îngrijiri medicale.

Traficul este blocat pe ambele sensuri pentru efectuarea cercetărilor și pentru degajarea carosabilului. Autoritățile estimează că circulația va fi reluată în aproximativ 30 de minute.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență și să folosească rutele alternative până la redeschiderea drumului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române: ”DN 1C Satu Mare – Vama Halmeu, în zona localității Halmeu, județul Satu Mare, a avut loc un accident rutier produs între trei autovehicule, în urma căruia o persoană a suferit leziuni, este conștientă și transportată la spital. Traficul rutier este oprit în ambele direcții pentru a permite efectuarea cercetării la fața locului. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute”.

Ce spune POLIȚIAm la solicitarea PresaSM: ”La data de 22 august a.c, în jurul orelor 17.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 1C din localitatea Halmeu.

Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 64 de ani, din localitatea Lazuri, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi respectat semnificația indicatorului “STOP” și ar fi pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 34 de ani, cetățean ucrainean, care circula regulamentar.

Ulterior autoturismul condus de femeie a fost proiectat, într-un autoturism, condus de o femeie de 31 de ani, din localitatea Halmeu. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului și a femeii de 31 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

accident halmeu porumbesti (3).jpg accident halmeu porumbesti (1).jpg accident halmeu porumbesti (2).jpg

 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite