Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat marți că ghidul Programului Rabla 2026 va fi publicat în cursul zilei și va include un nou criteriu de eligibilitate, titrează Digi24.
Potrivit noilor reguli, vor putea fi finanțate prin program mașinile fabricate în Uniunea Europeană, în Spațiul Economic European sau în statele care fac parte din Tratatul Mediteranean.
„Astăzi vom publica ghidul pentru programul Rabla. Pentru a eficientiza cât mai rapid implementarea acestui program am propus păstrarea valorilor voucherelor la ce valoare exista şi anul trecut, ca să nu mai fie nevoie să fie modificată platforma, să se mai lungească perioada de implementare a acestui proiect, dar am introdus, de asemenea, şi un criteriu nou, criteriul legat de fabricarea în UE, în Spaţiul Economic European sau în statele care sunt parte din Tratatul Mediteranean. Deci, practic, în aceste trei tratate, dacă există într-unul dintre statele respective fabricată o maşină, maşina respectivă este eligibilă pentru orice român care vrea să aplice la programul Rabla”, a declarat Diana Buzoianu, marţi, într-o conferinţă de presă.
Referitor la când va începe efectiv programul anul acesta, Buzoianu a spus că ordinul a fost publicat și trebuie să stea zece zile în transparență.
„Astăzi este publicat ordinul, zece zile trebuie să stea în transparenţă. Sunt convinsă că vor fi cereri de dezbatere mai ales în condiţiile noi care sunt puse, sunt convinsă că sunt operatori care şi-ar fi dorit să importe din alte continente foarte îndepărtate maşini în România. Vom face şi dezbateri publice. Vom avea aceste zece zile de dezbateri, de punere în transparenţă. După zece zile ordinul poate să fie aprobat şi apoi îşi urmează toate etapele, etapele de înscriere a dealerilor, etapele de depunere de dosare. Vom avea calendarul care a fost şi anul trecut, cu aceleaşi termene, aceleaşi zile care a fost realizat în ultimul an, exact acelaşi calendar va fi şi anul acesta. Răspunsul este că va putea începe ca primă etapă în iunie, dar are toate etapele de parcurs din ghid”, a explicat Buzoianu.
Ministra interimară a Mediului a mai fost întrebată şi când va fi lansat ghidul pentru programul Rabla Baterii.
„Pentru Rabla Baterii încă nu avem ghidul, va trebui să începem să îl facem, dar am vrut neapărat să avem programul Rabla, să îl lansăm pe acesta şi apoi să ne uităm următorul program pe care ne uităm foarte atent ca prioritate este programul de Apă-Canal, după aceea sunt bateriile pentru că le luăm cumva în ordinea nevoii reale pentru comunităţi şi primul proiect ca intesitate, ca nevoie în comunităţi va fi programul de Apă-Canal, care are un buget de un miliard şi jumătate anul acesta şi care va trebui să fie scris corect astfel încât banii respectivi chiar să ajungă la comunităţile care au nevoie şi să reuşim prin acest program inclusiv să scădem riscul procedurii de infringement începută deja la nivelul european împotriva României pe zona de Apă-Canal, pentru faptul că în 2026 în continuare avem comunităţi care nu au apă, care nu au canalizare”, a mai transmis Diana Buzoianu.
Ea a adăugat că bugetul programului Rabla pentru acest an este de 300 de milioane de lei, faţă de 200 de milioane de lei cât a fost anul trecut.