FOTO. Accident grav pe trecerea de pietoni: Directorul medical al Spitalului Județean Satu Mare, rănit

Un accident rutier grav a avut loc vineri, 4 iulie 2025, în municipiul Satu Mare, la intersecția străzilor Petofi și Păstrăvului. Paula Mare, directorul medical al Spitalului Județean Satu Mare, a fost lovită în plin de un autoturism marca Hyundai, în timp ce traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, informează Satu Mare Media.
În urma impactului, victima a suferit multiple leziuni în zona capului și feței. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical de urgență și transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Șoferul autoturismului a fost testat pentru consumul de alcool, iar rezultatul ar fi fost negativ, potrivit primelor informații.
Starea de sănătate a Paulei Mare este monitorizată de colegii săi medici, urmând a fi supusă unor investigații suplimentare.
FOTO: Satu Mare Media