Judecătoria Satu Mare a pronunțat ASTĂZI o sentință de achitare într-un dosar de ucidere din culpă (art. 192 alin. 2 Cod penal), în care un șofer fusese trimis în judecată după un accident rutier soldat cu decesul unui biciclist, produs în 6 aprilie 2022, în localitatea Halmeu.
Potrivit informațiilor PresaSM, evenimentul a avut loc la ora 06:12, pe Drumul Județean 193M (strada Dabolț), pe sensul de mers către centrul localității. Inculpatul conducea un autoturism Dacia Dokker și a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de persoana vătămată, care se deplasa în aceeași direcție, în partea dreaptă a benzii de circulație. În urma impactului, biciclistul a fost proiectat în afara părții carosabile și a decedat la fața locului. Șoferul a oprit imediat după coliziune și a apelat 112.
Conducătorul auto a fost testat cu etilotest, rezultatul fiind negativ, apoi a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. Buletinul de analiză toxicologică a confirmat că nu se afla sub influența alcoolului.
Două expertize, concluzii diferite
În faza de urmărire penală a fost întocmit un raport de expertiză criminalistică (INEC – Laboratorul Interjudețean Timișoara), care a reținut o culpă concurentă în producerea accidentului:
-
biciclistul se deplasa pe carosabil fără elemente reflectorizante și cu bicicleta neechipată corespunzător pentru deplasarea în condiții de vizibilitate redusă;
-
autoturismul ar fi circulat cu o viteză peste limita legală (expertiza indicând, pentru momentul impactului, un interval de 75–85 km/h, în condițiile în care în localitate limita este de 50 km/h).
Pe fondul neclarităților și al contradicțiilor, instanța a dispus în cursul judecății o nouă expertiză – de această dată, realizată de o comisie din cadrul INEC București, care a analizat detaliat dinamica producerii accidentului, locul impactului, distanța de proiectare și posibilitățile de evitare.
Concluzia INEC București: accident inevitabil chiar și la 50 km/h
Raportul din 29 august 2025 a stabilit, între altele, că: viteza autoturismului la momentul lovirii bicicletei a fost în jur de 70 km/h; starea de pericol iminent s-a produs când biciclistul ar fi pătruns intempestiv în „spațiul lateral de siguranță” al autoturismului; din compararea timpilor de reacție, rezultă imposibilitatea evitării accidentului de către șofer „indiferent de viteză”; lovirea nu putea fi evitată nici la 50 km/h; nu există legătură de cauzalitate între viteza autoturismului și producerea accidentului; cauza ar fi fost modificarea intempestivă a direcției de deplasare a bicicletei.
Instanța a arătat că va da prevalență acestei expertize, efectuată în faza de judecată de o comisie de specialitate, considerând-o relevantă pentru stabilirea vinovăției.
Instanța: fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege
Deși în dosar au fost discutate încălcări ale normelor rutiere (inclusiv regimul de viteză și obligația de a păstra distanța), judecătorul a reținut că, pentru existența infracțiunii de ucidere din culpă, nu este suficientă constatarea unei abateri, ci trebuie dovedită și legătura de cauzalitate între acea abatere și deces, precum și vinovăția cerută de lege.
În motivare, instanța a subliniat că, raportat la concluziile expertizei INEC București, rezultatul (decesul victimei) ar fi fost inevitabil chiar și în ipoteza respectării vitezei legale, ceea ce exclude vinovăția penală în forma culpei, în condițiile concrete ale cauzei. În consecință, judecătoria a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b teza a II-a Cod procedură penală – „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”. Hotărârea nu este definitivă: poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
