Serie de incidente petrecute în această seară pe Bulevardul Independenței din Cartierol Micro 17, în municipiul Satu Mare. În primă fază, un individ, în stare de ebrietate, ar fi făcut scandal în zona intersecției dintre strada Uzinei și B-dul Independenței. Bărbatul a fost luat de un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, pus cu fața la autospecială și percheziționat, conform informațiilor PresaSM.
Mai exact, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare a surprins o persoană de sex masculin în timp ce își satisfacea necesitățile fiziologice în spațiul public, spre indignarea cetățenilor din zonă. Ulterior, bărbatul a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte și a refuzat să se legitimeze în fața forțelor de ordine. În urma efectuării controlului corporal, jandarmii au găsit asupra sa cartea de identitate, reușind astfel stabilirea identității.
Persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.700 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, art. 2, pct. 1, 25 și 31, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare reamintește cetățenilor că astfel de fapte nu sunt tolerate și atrag răspunderea contravențională.

În al doilea caz, un bărbat - aflat pe o bicicletă - ar fi pierdut controlul ghidonului și ar fi lovit o mașină staționată pe marginea drumului. Proprietarul autoturismului a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de Poliție Rutieră care urmează să stabilească circumstanțele.
Rămâne de văzut dacă biciclistul s-ar fi aflat în stare de ebrietate, iar în acest caz ar urma să fie sancționat contravențional. De asemenea, dacă mașina a fost avariată, iar biciclistul ar fi de vină, acesta ar urma să suporte contravaloarea reparațiilor.
Știre în curs de actualizare...
