Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Polițistul care a provocat accidentul în lanț în Satu Mare, amendat

În cursul acestei zile, o autospecială de poliție a fost implicată intr-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Accidentul a avut loc luni dimineața, pe bulevardul Octavian Goga din municipiu...

FOTO/VIDEO. Polițistul care a provocat accidentul în lanț în Satu Mare, amendat

În cursul acestei zile, o autospecială de poliție a fost implicată intr-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Accidentul a avut loc luni dimineața, pe bulevardul Octavian Goga din municipiul Satu Mare.

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflat la volanul unei autospeciale, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula în aceeași direcție de mers, fiind condus de o femeie, de 33 de ani, din Satu Mare.

Autoturismul condus de femeie, ar fi fost proiectat într-un vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 59 de ani, din Satu Mare.

În urma impactului nu a fost rănită nici o persoană, rezultând doar pagube materiale, prin avarierea celor trei autoturisme.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Conform informațiilor PresaSM, agentul de poliție a scăpat doar cu avertisment.

Conform legislației în vigoare, amenda în astfel de situații este de 290 de lei și 3 puncte de penalizare. Dar se poate da și avertisment dacă nu există alte circumstanțe mai deosebite.

Citește și

Zilele Orașului Satu Mare 2026. Cine va urca pe scena de la Satu Mare
Actualitate

Zilele Orașului Satu Mare 2026. Cine va urca pe scena de la Satu Mare

acum 6 minute
Cod galben de furtuni pentru Satu Mare. Când intră în vigoare avertizarea meteo
Actualitate

Cod galben de furtuni pentru Satu Mare. Când intră în vigoare avertizarea meteo

acum 1 oră
Un sătmărean a furat două autoutilitare în aceeași noapte, a condus fără permis și băut 
Actualitate

Un sătmărean a furat două autoutilitare în aceeași noapte, a condus fără permis și băut 

acum 2 ore
VIDEO. Imagini șocante în județul vecin. Adolescentă ajunsă la ATI. Un bărbat îi trage de cască și îi mișcă trupul după accident
Actualitate

VIDEO. Imagini șocante în județul vecin. Adolescentă ajunsă la ATI. Un bărbat îi trage de cască și îi mișcă trupul după accident

acum 3 ore
Cine are cea mai „stufoasă” administrație? Topul localităților din Satu Mare după numărul de angajați în instituții publice locale
Actualitate

Cine are cea mai „stufoasă” administrație? Topul localităților din Satu Mare după numărul de angajați în instituții publice locale

acum 3 ore
VIDEO. O gașcă de puștani bate adolescenți pe stradă, în Satu Mare. Violențe ieșite din comun
Actualitate

VIDEO. O gașcă de puștani bate adolescenți pe stradă, în Satu Mare. Violențe ieșite din comun

acum 14 ore
Sătmărean preluat în stare critică de un elicopter SMURD. Transferat de urgență
Actualitate

Sătmărean preluat în stare critică de un elicopter SMURD. Transferat de urgență

acum 16 ore
FOTO/VIDEO. Incendiu în centrul Careiului. Mercedes făcut scrum. Pompierii au rămas parțial fără apă
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendiu în centrul Careiului. Mercedes făcut scrum. Pompierii au rămas parțial fără apă

acum 16 ore
FOTO/VIDEO. Motocicliștii, luați în vizor de polițiștii din Satu Mare. În câte accidente au fost implicați anul acesta
Actualitate

FOTO/VIDEO. Motocicliștii, luați în vizor de polițiștii din Satu Mare. În câte accidente au fost implicați anul acesta

acum 18 ore
Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Mobilizare a Pompierilor
Actualitate

Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Mobilizare a Pompierilor

acum 20 ore
Fostul șef de post din Porumbești, reacție dură după imaginile cu polițistul intimidat: ”Dacă te lași după ei ești mâncat!”
Actualitate

Fostul șef de post din Porumbești, reacție dură după imaginile cu polițistul intimidat: ”Dacă te lași după ei ești mâncat!”

acum 22 ore
FOTO. Două șoferițe (60 si 67 ani) implicate in accidentul din Carei. Mașină răsturnată, victimă încarcerată
Actualitate

FOTO. Două șoferițe (60 si 67 ani) implicate in accidentul din Carei. Mașină răsturnată, victimă încarcerată

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite