Un individ, în vârstă de 21 de ani, din satul Mărtinești, județul Satu Mare, și-a permis să o șantajeze pe o minoră de doar 13 ani. Și asta după ce în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025 a întreținut în mod repetat raporturi intime cu fata, în urma cărora aceasta a rămas însărcinată. Victima i-a dat nu doar bani, ci și bijuterii din aur pentru a scăpa de șantajele individului, care amenința că va face publice imagini intime făcute pe ascuns.
După ce a aflat de ce face, mama fetei s-a dus la Poliția Odoreu și a făcut o sesizare penală pentru șantaj. Mai exact, individul a ameninţat-o și pe mama minorei, prin intermediul mesajelor scrise, că va distribui fotografii indecente cu fata, dacă nu îi va da o anumită sumă de bani.
Minora le-a povestit polițiștilor că l-a cunoscut pe individ după ce la începutul lunii septembrie 2024, a fost abordată prin intermediul rețelei sociale SnapChat. Au început să converseze o perioadă prin intermediul acelei rețele, făcând schimb de numere de telefon, iar ulterior acesta i-a spus că are 21 de ani.
Spre finalul lunii octombrie 2024 a avut prima întâlnire cu acesta. Cei doi au început să se întalnească aproximativ de 2-3 ori pe săptămână, de regulă în zona parcului UFO sau în zona Digului. La sfârșitul lunii noiembrie 2024, individul a dus-o pe fată la imobilul unde acesta locuia. Când a mers prima data la imobilul lui, persoana vătămată a luat un mijloc de transport de tip Bolt.
În timpul întâlnirilor lor, fata a adus în discuţie faptul că ea este minoră, iar raporturile sexuale între ei sunt interzise, de aceea individul i-a propus şi i-a cerut minorei să nu spună nimănui despre relaţia lor. În timpul întâlnirilor, de obicei, după consumarea actului sexual, fără știrea persoanei vătămate, tânărul îi făcea poze cu telefonul mobil, pe care ulterior i le arăta și deși i-a cerut să le şteargă, acesta le salvase şi în alte locaţii.
În cursul lunii martie 2025, după ce individul a rămas fără loc de muncă, a început să îi ceară persoanei vătămate diverse sume de bani, motivând că are nevoie să facă anumite cumpărături pentru casă, lucru pe care minora l-a acceptat, oferindu-i sume mici de bani, pe care ii avea economisiți cu ocazia zilei sale de naștere.
De asemenea, aceasta i-a dat şi bijuteriile sale din aur pe care i le-au cumpărat părinţii (două perechi de cercei şi un lănţisor). La un moment dat, individul a cerut o sumă mai mare de bani, 2700 de lei, iar minora i-a spus că nu are de unde sa îi dea, moment în care acesta a spus că el are poze cu ea goală şi că le va distribui prietenelor ei. Pentru că nu i-a dat suma cerută, individul a distribuit mai multe poze unei prietene de-a minorei, însă acesta le-a șters înainte ca persoana să apuce să le vizualizeze.
În data de 13.05.2025, părinții minorei au observat că lipsesc bijuteriile pe care i le-au cumpărat și au întrebat-o ce s-a întamplat cu ele, motiv pentru care aceștia s-au prezentat la organele de poliţie unde părinții au aflat că minora a întreţinut relații sexuale cu șantajistul.
Individul urmează să își afle acum pedeapsa...
---------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ