Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Batarci a fost reținut ieri de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis pe numele său. Bărbatul și-a sunat fosta iubită și a început să o amenințe cu bătaia la telefon.
La data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare-Compartimentul Proximitate au fost sesizați, de către o femeie, de 37 de ani din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că fostul concubin de 35 de ani, din localitatea Bătarci, ar fi contactat-o telefonic amenințând-o cu acte de violență.
În cauză bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu și amenințare.
Totodată, față de bărbat s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, aceșta fiind depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.