Începând cu ora 21:00, în perioada 23 – 25 iulie 2025, municipalitatea Satu Mare va efectua tratamente fitosanitare în mai multe zone ale orașului.
Acestea includ zonele verzi dintre Drumul Careiului și Bulevardul Cloșca (exclusiv), până la limita intravilană, precum și zonele verzi de-a lungul Someșului, strada Dunării, Drumul Careiului (exclusiv) și limita intravilană.
Substanțele utilizate sunt omologate fitosanitar.
Autoritățile recomandă posesorilor de familii de albine și de animale sensibile să consulte informațiile publice și anunțurile referitoare la operațiuni și să ia măsurile necesare pentru a preveni orice incident posibil.
De asemenea, cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cei cu probleme cardiace, astmatici sau cu alergii la compuși chimici sunt sfătuiți să se protejeze și să evite expunerea directă la utilajele de pulverizat.
Proprietarii de locuințe cu ferestre situate la cel puțin 20 de metri distanță de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise în intervalul 23-25 iulie 2025, în timpul tratamentelor fitosanitare.
Aceste măsuri sunt luate pentru a asigura sănătatea și siguranța publicului și a mediului înconjurător în timpul procedurilor de tratament fitosanitar planificate pentru această perioadă.