Șoferiță șicanată în trafic de un șofer beat mort. La un pas să o accidenteze grav
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș, au fost sesizați la data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 17.00, de către o conducătoare auto, de 26 de ani, din localitatea Negrești Oaș, ...
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș, au fost sesizați la data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 17.00, de către o conducătoare auto, de 26 de ani, din localitatea Negrești Oaș, despre faptul că în timp ce un autoturism a efectuat manevra de depășire a mașinii condusă de acesta, i-a acroșat partea stângă a autoturismului, după care și-a continuat deplasarea.
În urma verificărilor efectuate s-a identificat conducătorul auto, ca fiind un bărbat de 56 de ani, din comuna Racșa, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Citește și
Actualitate
FOTO. Accident în județul Satu Mare. În urma impactului, două mașini au ajuns în șanț
Actualitate
Un nevăzător și mama lui au fost bătuți în județul Satu Mare. Femeia a fost rănită grav
Actualitate
Șofer cu o alcoolemie uriașă, a distrus cu mașina 7 metri din gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Canicula oprește camioanele. Restricții de circulație pe drumurile naționale din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Accident dubios între Satu Mare și Odoreu. O mașină a ajuns in șanț, nici urmă de sofer
Actualitate
VIDEO. Consiliera județeană care chiar luptă pentru sătmăreni! Majoritatea, ”acontată” să doarmă-n scaun
Actualitate
Pacient transferat de urgență cu elicopterul SMURD, după ce a fost stabilizat la Satu Mare
Actualitate
FOTO. Controale în traficul din Satu Mare. Amenzi de mii de lei
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cum s-a petrecut accidentul de ieri din Satu Mare. O femeie a ajuns la spital
Actualitate