Suspectul în cazul uciderii lui Cristian Surd nu își recunoaște fapta. Ce spun procurorii
Principalul suspect în cazul uciderii lui Cristian Surd (18 ani, din Călinești-Oaș) a fost reținut de către polițiști și se află în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Reporterii Pr...
Principalul suspect în cazul uciderii lui Cristian Surd (18 ani, din Călinești-Oaș) a fost reținut de către polițiști și se află în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Reporterii PresaSM.ro au aflat că suspectul a fost audiat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, dar acesta nu a recunoscut că ar fi posibilul autor al omorului. În pofida tuturor mărturiilor de la dosar.
Șeful Secției penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, a confirmat pentru PresaSM.ro că suspectul principal este Crișan Ioan Petre, în vârstă de 19 ani, din Vama.
Oamenii legii îl acuză de faptul că l-ar fi omorât pe Cristian Surd cu un obiect ascuțit, pe care i l-a înfipt direct în inimă, respectiv a rănit un alt tânăr, în vârstă de 16 ani, tot din Călinești-Oaș. Principalul suspect va fi dus în fața judecătorilor Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.
Corpul neînsuflețit al lui Cristian Surd a fost dus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare pentru efectuarea unei autopsii.
Surse judiciare au declarat că totul ar fi pornit pe baza unui conflict prealabil, suspectul principal intenționând să se răzbune. Totul s-a întâmplat azi noapte, în jurul orei 00.30, în zona Parcului Central din Negrești Oaș. Pe strada Victoriei. Până la urmă agresorul a fost reținut de o patrulă de jandarmi care a intervenit ca la carte și principalul suspect a fost arestat preventiv.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Act mafiot în cartierul Micro 17 din Satu Mare. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări. Poliția a deschis o anchetă
Actualitate
VIDEO. Tragedie fără margini! Un adolescent (17 ani) a murit sfâșiat de o balotieră. Lucra alături de tatăl său
Actualitate
THE PARK FESTIVAL transformă Careiul în capitala distracției. Trei zile de concerte, petreceri și atmosferă de neuitat
Actualitate
Următoarea probă la BAC, amânată din cauza caniculei. Anunțul ministerului Educației
Actualitate
Polițiștii sătmăreni i-au bătut la ușă. Va petrece următorii trei ani după gratii
Actualitate
Dosare penale după controalele polițiștilor sătmăreni în trafic. Zeci de șoferi, lăsați fără permise
Actualitate
Elev eliminat pentru tentativă de fraudă la prima probă a Bacalaureatului, în Satu Mare. Incident la Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Actualitate
Tragedie în județul Satu Mare. O femeie de 71 de ani a murit carbonizată, iar anchetatorii au luat în calcul inclusiv ipoteza unei crime
Actualitate
FOTO. Și-a salvat trei copii din apele Someșului, dar pe al patrulea nu a mai reușit. Drama sfâșietoare a unui tată din Odoreu care cere acum ajutor pentru înmormântarea fiului său
Actualitate