Meniu

Caută pe PresaSM

0

TOP orașe din țară cu cel mai curat aer. Pe ce loc se află Satu Mare la nivel național și european

Potrivit datelor publicate de Agenția Europeană de Mediu, Bucureștiul s-a plasat pe locul 720 în clasamentul privind calitatea aerului în Europa, din perspectiva riscului de mortalitate asociat cu exp...

TOP orașe din țară cu cel mai curat aer. Pe ce loc se află Satu Mare la nivel național și european

Potrivit datelor publicate de Agenția Europeană de Mediu, Bucureștiul s-a plasat pe locul 720 în clasamentul privind calitatea aerului în Europa, din perspectiva riscului de mortalitate asociat cu expunerea pe termen lung la particule fine (PM2.5), dioxid de azot (NO2) și ozon (O3).

Analiza acoperă o perioadă de doi ani și include peste 760 de orașe europene. În contrast, Piatra-Neamț se distinge ca cel mai puțin poluat oraș din România în cadrul analizei, fiind unul dintre cele 35 de orașe din țară luate în considerare în raport.

Celelalte orașe românești analizate au fost plasate în partea inferioară a clasamentului european, unde nivelurile de poluare sunt mai ridicate.

Studiul se concentrează pe impactul pe termen lung al poluării aerului asupra sănătății, subliniind consecințele grave pe care le poate avea expunerea îndelungată la aerul poluat. 

Dacă ne uităm la datele pentru orașul Satu Mare vedem că, la nivel european, acesta se află pe locul 485, adică undeva pe la mijlocul clasamentului. Alte orașe din Europa, similare ca număr de locuitori, stau mai bine. Vorbim de orașe din Finlanda sau Irlanda, dar și orașe din țări puternic industrializate, precum Germania, care au o mult mai bună calitate a aerului. Lucrurile stau mai prost în orașe similare din Polonia, dar și din nordul Italiei. 

Dacă ne uităm la topul național, condus de Piatra-Neamț, vedem că Satu Mare se alfă pe locul cinci în clasamentul orașelor cu aer curat. După Piatra-Neamț, pe locul doi se află Tulcea, apoi Constanța, Bârlad și Satu Mare. 

La polul opus se află Bucureștiul, care este una dintre capitalele europene cele mai poluate, urmat de Ploiești și două municipii reședință de județ din regiunea noastră, este vorba despre Baia Mare și Cluj, care la nivel european se află pe locurile 692 respectiv 676. 

Satu Mare stă cel mai bine în regiunea de nord-vest a țării. Bistrița și Oradea, pe lângă Baia Mare și Cluj, au și ele un grad de poluare a aerului mai mare decât Satu Mare. În schimb, pentru Zalău, Agenția Europeană de Mediu nu are date. 

Calitatea aerului în România Top 10.jpg

Dacă ne uităm la vecinii noștri de peste graniță, nici la ei lucrurile nu stau mai bine. Budapesta este și ea printre capitalele poluate ale Europei, pe locul 664 în topul orașelor, adică tot pe la finalul clasamentului, ca și București. Dar cel mai puternic poluat oraș din țara vecină este Miskolcs. Orașul învecinat, Nyíregyháza, este al treilea cel mai poluat oraș din Ungaria, pe locul 610 la nivel european.

calitate aer românia.jpg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite