Meniu

Caută pe PresaSM

0

Traficanții folosesc copii în municipiul Satu Mare. Cu cât îi plătesc și cum acționează

Recidivist condamnat la închisoare pentru vânzarea de substanțe psihoactive prin intermediul unui minor. Tribunalul Satu Mare a condamnat la 2 ani de închisoare cu executare un bărbat din municipiu, p...

Traficanții folosesc copii în municipiul Satu Mare. Cu cât îi plătesc și cum acționează

Recidivist condamnat la închisoare pentru vânzarea de substanțe psihoactive prin intermediul unui minor. Tribunalul Satu Mare a condamnat la 2 ani de închisoare cu executare un bărbat din municipiu, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011. Sentința a fost pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2025.

Conform informațiilor PresaSM, un bărbat în vârstă de 40 de ani, recidivist și fără ocupație, a fost găsit vinovat că a coordonat activitatea de vânzare a unor substanțe psihoactive de tip canabinoizi sintetici (4F-MDMB), folosind un minor în vârstă de 16 ani. Minorul a fost prins în flagrant de polițiști, în toiul nopții, în timp ce comercializa pliculețe cu materie vegetală dintr-un autoturism marca BMW, parcat pe o stradă din municipiul Satu Mare.

Ancheta a arătat că adolescentul vindea drogurile la prețul de 25 lei per pliculeț, din care păstra un comision de 5 lei pentru fiecare vânzare. Restul sumei era încasată de inculpat. Activitatea ilegală se desfășura în special în timpul nopții, în diverse locații din oraș, inculpatul fiind cel care indica clienții și coordona întreaga rețea de distribuție.

Flagrantul organizat de polițiști a dus la confiscarea a 13 pliculețe conținând materie vegetală și suma de 1148 lei, provenită din vânzarea substanțelor. Expertiza de laborator a confirmat că substanța conținea compusul 4F-MDMB, un canabinoid sintetic introdus în 2022 în categoria drogurilor de mare risc.

Anchetatorii au reușit să dovească că bărbatul aducea substanțele din Ungaria, le prepara acasă, în zona Ostrovului, apoi le vindea fie direct, fie prin intermediul altor persoane – inclusiv concubina sa sau tineri vulnerabili. Totul se petrecea în locații cunoscute din oraș, precum parcul central, baruri sau chiar în mașina personală a inculpatului, un BMW. 

Deși inculpatul a negat în fața instanței acuzațiile și a încercat să pună sub semnul întrebării declarațiile martorilor, probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile minorului și ale mai multor consumatori, au demonstrat clar implicarea acestuia în activitatea infracțională.

Judecătorii au reținut că inculpatul nu și-a întrerupt activitatea infracțională nici după ce a fost pus sub acuzare, fiind deja trimis în judecată într-un alt dosar pentru 486 de acte materiale de trafic de substanțe psihoactive, comise în mod similar, între 2019 și 2020. În acel dosar, inculpatul a fost acuzat că aducea materia vegetală din Ungaria, o prepara în țară și o distribuia prin intermediul concubinei sale și altor persoane, încercând să se sustragă răspunderii penale.

Dat fiind că faptele au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, după ce inculpatul executase anterior o pedeapsă de peste 7 ani de închisoare pentru alte infracțiuni, instanța a apreciat că doar o pedeapsă privativă de libertate poate asigura scopul preventiv și educativ al sancțiunii penale.

Pe lângă condamnarea la închisoare, tribunalul a dispus:

  • confiscarea sumei de 1148 lei și a restului de substanțe psihoactive rămase;

  • confiscarea telefonului mobil folosit pentru coordonarea activității ilegale;

  • prelevarea de probe biologice pentru introducerea profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare;

  • interzicerea exercitării unor drepturi pe o perioadă de 1 an;

  • obligarea inculpatului la plata a 7500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanța a subliniat în motivare necesitatea unui răspuns ferm al justiției față de fenomenul traficului cu substanțe psihoactive, care afectează în mod grav sănătatea publică, în special a tinerilor.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

----------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Citește și

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal
Actualitate

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal

acum 1 oră
FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei
Actualitate

FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei

acum 2 ore
Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit
Actualitate

Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit

acum 2 ore
FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial
Actualitate

FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial

acum 18 ore
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate

VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17

acum 18 ore
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli

acum 21 ore
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 22 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 22 ore
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

18 aprilie 2026
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

18 aprilie 2026
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

17 aprilie 2026
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite