Un bărbat în vârstă de 48 de ani din localitatea Gerăușa, județul Satu Mare, a fost condamnat SĂPTĂMÂNA ACEASTA la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni de închisoare cu EXECUTARE pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, după ce, sub pretextul unui schimb valutar, a agresat un bărbat în vârstă de 67 de ani și l-a deposedat de o sumă considerabilă de bani, într-o parcare aglomerată din municipiul Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, incidentul s-a produs în parcarea restaurantului Tei de pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit anchetatorilor, inculpatul a abordat victima în zona Pieței de Alimente nr. 1, pretinzând că dorește să schimbe 8.000 de euro. Ulterior, cei doi au stabilit o întâlnire într-o parcare, unde urma să aibă loc schimbul.
În momentul în care victima i-a înmânat suma de 39.400 lei, agresorul a scos un spray iritant-lacrimogen și a pulverizat în fața acesteia, reușind să fugă cu o parte din bani. A fost însă urmărit de victimă și imobilizat de doi trecători, iar suma de 20.000 lei a fost recuperată pe loc.
Victima a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal, iar prejudiciul rămas nerecuperat este de 19.400 lei, sumă pentru care aceasta s-a constituit parte civilă în proces.
Ancheta penală a evidențiat că fapta a fost premeditată, inculpatul achiziționând anterior un spray paralizant și folosind bandă adezivă pe degete pentru a nu lăsa amprente. El și-a recunoscut fapta, motivând că a fost împins de probleme financiare și că nu avea bani pentru a plăti chiria unui autoturism închiriat.
Mai exact, a declarat că, în data de 14.04.2025, în jurul orei 10.00, s-a întâlnit cu victima în Piața de Alimente nr. 1 pentru a vedea dacă acesta este dispus și poate să-i schimbe o sumă de bani, fără să-l cunoască pe acesta. După o conversație cu acesta, i-a relatat verbal faptul că îl poate ajuta cu un schimb valutar, el propunând suma de 8000 euro, dar precizează că nu dispunea de acea sumă, totul fiind un pretext. I-a spus acestuia că se văd mai târziu, astfel i-a luat numărul de telefon și în jurul orei 12.30, l-a sunat pentru a vedea dacă se pot întâlni.
Acesta i-a spus că merge spre casă, dar poate să se vadă în parcarea Restaurantului TEI, deplasându-se până acolo pe jos. Când a ajuns în parcare, acea persoană era deja acolo și aștepta lângă autoturismul acestuia, marca Dacia Duster. Acesta i-a spus să intre în autoturism pentru a face schimbul de bani, iar la urcare, persoana vătămată se afla pe partea șoferului și el pe partea din dreapta față. În momentul în care persoana vătămată i-a întins mai multe teancuri de bani, spunându-i că este echivalentul în lei a sumei de care vorbisem anterior, cei 8.000 euro, a pulverizat cu un spray cu piper în zona feței, luând teancurile mari de bani cu intenţia de a fugi.
În acea clipă, persoana vătămată l-a prins din spate de geacă, moment în care a scăpat o parte din teancurile de bani în zona autoturismului. Reuşind să scape, a fugit spre gangul de lângă farmacia Nordpharm și Restaurantul TEI, prin spatele blocurilor, persoană vătămată urmărindu-l. Când a ajuns în spatele Băncii Transilvania, o persoană necunoscută de sex masculin l-a oprit și l-a pus la pământ, iar la scurt timp a ajuns și un echipaj de poliție care l-a condus la sediul poliției.
Menționează că a făcut acest lucru deoarece a închiriat un autoturism și nu a avut de unde să plătească chiria. Mai mult, spray-ul l-a achiziționat sâmbătă, 12.04.2025, și totodată pe buricele degetelor de la ambele mâini a avut lipit bandă scotch pentru a nu avea amprente. A mai arătat că nu ţine minte să fi scăpat pe timpul cât a fugit vreo sumă de bani, doar cea de lângă autoturismul persoanei vătămate.
----------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ