Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Alertă în Micro 15. Sătmăreancă salvată de la moarte! Agoniza de mai multe zile

Alertă pe strada Ravensburg, în Cartierul Micro 15 din municipiul Satu Mare. Apelul la 112 a fost efectuat astăzi, în jurul orei 11.00, atunci când mai multe persoane au solicitat sprijinul Inspectora...

VIDEO. Alertă în Micro 15. Sătmăreancă salvată de la moarte! Agoniza de mai multe zile

Alertă pe strada Ravensburg, în Cartierul Micro 15 din municipiul Satu Mare. Apelul la 112 a fost efectuat astăzi, în jurul orei 11.00, atunci când mai multe persoane au solicitat sprijinul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.

Apelanții susțin că nu și-ar mai fi văzut o vecină de mai multe zile și presupun că acesteia i s-ar fi întâmplat ceva rău.

Cu ajutorul unei autoscări, pompierii au reușit să intre în incinta apartamentului. Un echipaj de prim-ajutor a preluat victima, constatând că aceasta este în comă.

Motiv pentru care a fost solicitat sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe.

Poliția efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili dacă persoana a fost sau nu victima unei agresiuni.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite