În această dimineață, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în zona hipermarketului Auchan/Atac, a avut loc un incident rutier care putea avea consecințe grave. Un șofer aflat la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în județul Satu Mare, nu a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate unei femei, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care traversa regulamentar strada pe o trecere marcată și semnalizată corespunzător.
Din relatările martorilor și din imaginile transmise către PresaSM, pietonul se afla deja pe trecere când autoturismul a apărut cu viteză. Șoferul BMW-ului a efectuat o manevră de evitare, iar femeia s-a oprit pentru o fracțiune de secundă, evitând astfel un impact iminent.
Un alt conducător auto, care oprise regulamentar pentru a acorda prioritate pietonului, l-a atenționat sonor pe șoferul BMW-ului, însă acesta și-a continuat nestingherit drumul, fără să oprească sau să manifeste vreo intenție de remușcare.
Ce riscă șoferul
Potrivit art. 135 alin. (1) lit. a din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorul unui vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public pe la trecerile semnalizate corespunzător.
Conform art. 100 alin. (3) lit. d din OUG nr. 195/2002, neacordarea priorității de trecere pietonilor constituie contravenție și se sancționează cu:
-
amendă contravențională din clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă), adică între 660 și 825 de lei, la valoarea actuală a punctului-amendă,
-
reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile.
În cazul în care manevra periculoasă ar fi dus la un accident cu victime, șoferul risca dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.