Meniu

Caută pe PresaSM

0

Polițist trimis în judecată la Carei pentru conducere sub influența alcoolului

Judecătoria Carei a dispus săptămâna aceasta începerea judecății într-un dosar penal ce îl vizează pe un agent de poliție acuzat că a condus un autoturism având o alcoolemie de aproape trei grame la m...

Polițist trimis în judecată la Carei pentru conducere sub influența alcoolului

Judecătoria Carei a dispus săptămâna aceasta începerea judecății într-un dosar penal ce îl vizează pe un agent de poliție acuzat că a condus un autoturism având o alcoolemie de aproape trei grame la mie.

Potrivit informațiilor PresaSM, la data de 27 octombrie 2024, în jurul orei 03:50, polițistul a fost depistat conducând un autoturism pe DJ 195D, între două localități din județul Satu Mare, având o concentrație alcoolică de 2,81 g/l alcool pur în sânge la prima probă biologică și 2,68 g/l la cea de-a doua. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În mașină se aflau patru pasageri, care au părăsit locul înainte de finalizarea testării. Inculpatul a declarat că, în seara precedentă, consumase aproximativ 350 ml de rom la o petrecere.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală, stabilind competența Judecătoriei Carei și dispunând transpunerea cauzei în ședință publică.

Hotărârea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite