De la club, la secție! Un tânăr din Satu Mare a făcut scandal cu polițiștii din Cluj
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din județul Satu Mare, a chefuit prin cluburile din Cluj-Napoca, iar spre dimineață s-a gândit să se urce la volan pentru a merge spre apartamentul în care locuia. Sp...
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din județul Satu Mare, a chefuit prin cluburile din Cluj-Napoca, iar spre dimineață s-a gândit să se urce la volan pentru a merge spre apartamentul în care locuia.
Spre ghinionul sătmăreanul, acesta nu știa că pe drum va întâlni un filtru al Poliției Rutiere, care îl va opri și testat cu aparatul etilotest. Astfel, în jurul orei 05:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, l-au depistat pe tânărul din Satu Mare în timp ce conducea un autovehicul pe strada Alexandru Vaida Voievod, din Cluj-Napoca, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto avea o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ajung la spital în vederea recoltării de probe biologice, tânărul a început să se ia la harță cu oamenii legii, iar în final a crezut de cuviință că este mai bine pentru el să refuze să îi fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, faptă prevăzută de Codul Penal.
Citește și
Actualitate
Caz delicat la Carei. O minoră a cerut ordin de protecție împotriva tatălui și a mamei
Actualitate
FOTO. Incendiu la un transformator electric. Crește consumul de curent, apar problemele la rețea
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cine este tânărul mort lângă clubul Famous din Satu Mare. Agresorul, un tânăr de doar 21 de ani
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare. Lista localităților aflate sub avertizare
Actualitate
Tânăr sătmărean, arestat preventiv pentru lovituri cauzatoare de moarte. Va sta următoarele 30 de zile după gratii
Actualitate
VIDEO. Ce spun procurorii despre sătmăreanul omorât cu un pumn lângă un club din Satu Mare
Actualitate
Noi detalii în cazul americanului reținut de polițiștii sătmăreni. A făcut pagube de mii de lei
Actualitate
VIDEO. Procurorii spun ca sătmăreanul ar fi murit după lovitura aplicata cu pumnul. Propunere de arestare preventivă
Actualitate
Meteorologii nu au vești bune. Nu scăpăm de caniculă în următoarele săptămâni. Care este prognoza meteo
Actualitate