Meniu

Caută pe PresaSM

0

Deputatul Mircea Govor reacționează după perchezițiile din județ. Suspiciuni de fraudă cu mâncarea elevilor

Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul partidului, un atac dur în cazul suspiciunilor privind posibile nereguli financiare de...

Deputatul Mircea Govor reacționează după perchezițiile din județ. Suspiciuni de fraudă cu mâncarea elevilor

Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul partidului, un atac dur în cazul suspiciunilor privind posibile nereguli financiare de la Socond, unde au avut loc percheziții inclusiv la primărie și la unități de învățământ.

Parlamentarul social-democrat a catalogat situația drept „extrem de gravă” și a afirmat că, dacă se confirmă acuzațiile privind folosirea fondurilor destinate copiilor în alte scopuri, ar fi vorba despre „una dintre cele mai murdare situații posibile”.

„Să faci bani pe spinarea copiilor este o rușine morală uriașă”, a declarat Mircea Govor. 

Deputatul a ridicat semne de întrebare și cu privire la lipsa unor explicații publice din partea autorităților din educație.

„Unde este inspectorul general? De ce nimeni nu explică ce s-a întâmplat?”, a întrebat acesta.

Mircea Govor a criticat și reacțiile apărute în spațiul public, potrivit cărora ancheta ar reprezenta un atac la adresa sistemului de învățământ.

„Școala românească este distrusă de nepăsare, de interese și de cei care profită de slăbiciunile sistemului. Copiii nu sunt cifre într-un contract. Copiii nu sunt surse de profit”, a spus deputatul PSD.

Acesta a cerut ca eventualii responsabili să răspundă „fără protecție politică și fără complicități administrative”. În aceeași intervenție, Mircea Govor a lansat critici și la adresa PNL Satu Mare, despre care a afirmat că traversează un „război intern permanent”.

Liderul PSD l-a acuzat pe Andrian Cozma că și-ar fi eliminat propriul subprefect, pe Romeo Pop, susținând că schimbările din interiorul partidului demonstrează lipsa unei direcții administrative coerente.

„Sătmărenii nu mai au nevoie de scandal și războaie interne. Oamenii vor respect. Vor adevăr. Vor administrație serioasă”, a conchis Mircea Govor.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite