Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cătălin Filip, a efectuat astăzi o vizită pe șantierul deschis pentru modernizarea podului de pe DJ 193E, peste Valea Bârsăului, în localitatea Bârsău de Jos.
Proiectul prevede construirea unui pod modern, cu un gabarit de 7,8 metri și trotuare pe ambele părți, separate de carosabil prin parapete metalice de protecție. Podul va fi amplasat oblic față de cursul apei, la un unghi de 65 de grade, iar racordarea la drumul existent va fi realizată prin rampe de acces de 15 metri pe fiecare mal.
Investiția este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea totală a proiectului fiind de 1,7 milioane lei.
Pe durata lucrărilor, circulația va fi deviată pe un drum provizoriu, cu o lățime de 6 metri, aflat în prezent în curs de amenajare.
„Este o investiție necesară pentru siguranța și confortul cetățenilor. Monitorizăm îndeaproape desfășurarea lucrărilor pentru ca proiectul să fie finalizat în termenele stabilite”, a declarat Cătălin Filip.