În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia mai multe colete care conțineau țigări, marfă pentru care șoferul nu avea documente de proveniență. Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura conducerii bărbatului împreună cu autovehiculul în cauză la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conțin 1.500 pachete cu țigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 17.550 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun. FOTO. Un pensionar și-a scos țigările ”la plimbare” prin Satu Mare! Prins de polițiști
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au oprit în trafic un autoturism în care au fost descoperite 1.500 pachete cu țigări, în valoare de peste 1...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au oprit în trafic un autoturism în care au fost descoperite 1.500 pachete cu țigări, în valoare de peste 17.000 lei, pentru care şoferul nu deţinea documente de proveniență.
Sâmbătă, 06 iunie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 13.30, a fost oprit în trafic pentru control, pe o stradă din municipiul Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen Golf, condus de F.S., în vârstă de 66 ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia mai multe colete care conțineau țigări, marfă pentru care șoferul nu avea documente de proveniență. Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura conducerii bărbatului împreună cu autovehiculul în cauză la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conțin 1.500 pachete cu țigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 17.550 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia mai multe colete care conțineau țigări, marfă pentru care șoferul nu avea documente de proveniență. Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura conducerii bărbatului împreună cu autovehiculul în cauză la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conțin 1.500 pachete cu țigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 17.550 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun. Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Alertă pe Drumul Careiului! Incendiu la un autoturism. Agenții Fușle Security au intervenit primii până la sosirea pompierilor
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident în municipiul Satu Mare. Femeie lovită pe trecerea de pietoni
Actualitate
Conflict între două vecine pornit de la un iubit din adolescență, cu Poliția la poartă
Actualitate
Minor de 12 ani, rănit după ce a căzut cu trotineta electrică pe un bulevard Micro 16, din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Efectele caniculei în municipiul Satu Mare. Un bărbat a căzut pe stradă, inconștient
Actualitate
FOTO. Sătmăreancă la spital, după ce a fost lovită de mașină. Tânărul șofer, aflat într-o depășire neregulamentară
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. Doi pasageri au ajuns la spital după ce un tânăr a ratat o depășire și a ajuns în șanț
Actualitate
Armata angajează soldați la Satu Mare. Salarii motivante la Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Incendiu de vegetație în județul Satu Mare. Mai multe case în pericol
Actualitate