Meniu

Caută pe PresaSM

0

Furtuni și ploi în averse în mai multe județe din țară. Avertizări de inundații inclusiv la Satu Mare

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis astăzi mai multe avertizări de inundații pentru râuri din centrul, nordul și vestul țării, inclusiv din Satu Mare. Potrivit hidrologilo...

Furtuni și ploi în averse în mai multe județe din țară. Avertizări de inundații inclusiv la Satu Mare

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis astăzi mai multe avertizări de inundații pentru râuri din centrul, nordul și vestul țării, inclusiv din Satu Mare. Potrivit hidrologilor, începând cu astăzi și până mâine, cursuri de ape se vor afla sub Cod galben și Cod portocaliu din cauza precipitațiilor și a posibilităților de producere a unor viituri. 

Pentru intervalul 17.08.2025 ora 12:00 – 18.08.2025 ora 18:00, hidrologii au emis avertizări Cod galben de inundații având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. 

Avertizarea vizează și râul Tur, bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, în județul Satu Mare și Crasna, bazin amonte Ac. Vârşolţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Vârşolţ – amonte S.H. Craidorolţ.

Sub avertizare se află mai multe râuri din Cluj, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Harghita, Brașov, Mureș, Gorj, Covasna, Mehedinți, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Suceava, Bacău, Vrancea și Suceava. 

Hidrologii au emis și un Cod portocaliu de inundații pentru Lăpuș, în județul Maramureș, dar și pentru râuri din județele Bistrița-Năsăud, Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău.

Astăzi, ANM a emis avertizări Cod galben, Cod portocaliu, dar și Cod roșu de tip nowcasting din cauza furtunilor pentru localități din județele Hunedoara, Maramureș, Cluj și Bistrița-Năsăud. 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite