Meniu

Caută pe PresaSM

0

Concesia pe care Lidl o face Bisericii Ortodoxe. De ce nu au început lucrările în Satu Mare (FOTO)

După ce au obținut toate autorizațiile, cei de la Lidl puteau să înceapă liniștiți lucrările la viitorul magazin de pe Drumul Careiului. Doar că ar fi amânat inițierea lucrărilor, făcând astfel o conc...

Concesia pe care Lidl o face Bisericii Ortodoxe. De ce nu au început lucrările în Satu Mare (FOTO)

După ce au obținut toate autorizațiile, cei de la Lidl puteau să înceapă liniștiți lucrările la viitorul magazin de pe Drumul Careiului. Doar că ar fi amânat inițierea lucrărilor, făcând astfel o concesie Protopopiatului Ortodox Satu Mare. Mai exact, lucrările vor fi demarate doar după Sărbătorile Pascale, astfel încât imaginea locului să nu fie afectată de către șantierul în lucru. Redacția PresaSM.ro a intrat în posesia planurilor celor de la Lidl. În care anunță distanța față de Biserica Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, dar și unele măsuri pentru decongestionarea traficului rutier. În documentul obținut de PresaSM.ro se specifică faptul că se vor amplasa panouri fotovoltaice pentru alimentare cu curent propriu. De asemenea, pentru facilitarea accesului la magazin se propun două accese (intrare-ieșire). Un acces din Bulevarul Lalelei, care va asigura accesul clientilor la magazin și spre locurile de parcare. Cel de-al doilea acces (intrare-ieșire) se va realiza din strada Careiului, în apropierea colțului sud-estic al proprietății. Acesta permite și accesul camioanelor pentru aprovizionare. Suprafața carosabilă și pietonală va fi de 5.436 metri pătrați, iar suprafața de spații verzi amenajate este de 1.970 metri pătrați. De asemenea, vor fi 129 de locuri de parcare, printre care două locuri de parcare de tip “mamă și copil” și două locuri pentru persoane cu deficiență locomotorie. Un aspect foarte important luat în calcul este distanța față de Biserica Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, care va fi de minim 20 de metri. PLAN LIDL Totodată, reprezentanții celor de Lidl au primit undă verde pentru a construi sensul giratoriu în municipiul Satu Mare, la intersecția dintre Drumul Careiului, coborârea de pe Podul Golescu și strada Prahovei. ”Investiția pentru care a fost elaborată prezenta documentație este propusă în zona centrală a intravilanului municipiului Satu Mare, la intersecția dintre str.Careiului (DN19, E671), str. Prahovei și B-dul Lalelei. (…) Prin această investiție investitorul dorește construirea unei intersecții de tip giratoriu, exact pe același amplasament cu intersecția actuală. Aceasta investitie va facilita desfășurarea traficului în condiții de maximă siguranță, permițând totodată decongestionarea traficului în zonă”, se arată în documentul citat. Este important de subliniat că deși se va elimina sistemul de semaforizare în zonă, în cazul în care circulația pietonilor va îngreuna traficul rutier, respectiv viața pietonilor va fi pusă în pericol, cei de la Lidl se obligă să finanțeze un sistem de semaforizare specială pentru pietoni! ”Valorile actuale ale traficului și ambuteiajele create în zona intersecției au dus la propunerea actuală de a amenaja un sens giratoriu în zona, lucru care permite atât intrarea simultană în intersecție a mai multor autovehicule, cât și sporirea siguranței în exploatere a traficului”, se mai arată în document. Lățimile benzilor de circulație variază între 3,3 metri liniari și 3,5 metri liniari. Raza interioară de girație este de 8,00 metri liniari. Sensul giratoriu proiectat va fi amenajat cu două benzi pe calea inelară a câte 5,25 metri liniari lățime fiecare.  

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 14 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 21 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 22 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite