Primăria Satu Mare vrea să oprească haosul în două zone de ”fițe”, în care se construiesc vile
Primăria Municipiului Satu Mare a făcut un pas important pentru a sistematiza construcțiile din zona de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare. Prin proiectul de hotărâre care a primit în 26 octombrie votu...
Primăria Municipiului Satu Mare a făcut un pas important pentru a sistematiza construcțiile din zona de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare.
Prin proiectul de hotărâre care a primit în 26 octombrie votul favorabil al consilierilor locali, executivul Primăriei a reușit să rezolve o problemă stringentă a locuitorilor din zona de agrement privat, care solicitau de ani de zile măsuri concrete în vederea obţinerii adreselor necesare pentru înscrierea acestora în actele de identitate.
Prin adoptarea proiectului de hotârâre s-au introdus în nomenclatorul stradal al municipiului Satu Mare doisprezece drumuri și o stradă nouă. Astfel, se vor putea atribui numere de imobil unice pentru o identificare clară şi exactă a construcțiilor din zonă, fie că sunt case de vacanță sau case de locuit.
Mai mult, în vederea completării informațiilor, specialiștii din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare s-au preocupat să întocmească o hartă digitală cu aceste informaţii şi au stabilit limitele drumurilor aparţinând domeniului public al municipiului, din această zonă.
“Nu dorim să transformăm zona Bercu în zonă de locuit, dar era normal ca cetățenii care locuiesc în această zonă să aibă în cartea de identitatea adresa corectă la care domiciliează. E adevărat că în ultimii ani au apărut în zonă tot mai multe case de locuit, însă nu trebuie să trecem cu vederea normativele privind disciplina în construcții. Conform Planului Urbanistic General, zona Bercu reprezintă o zonă de agrement privat, însă asta nu înseamnă că aici trebuie să domnească haosul. Prin acest proiect punem capăt problemelor care priveau imobilele și reintroducem ordinea”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
”Având în vedere că, în această zonă construcţiile au destinaţia doar de case de vacanţă şi nu case de locuit, dorim să informăm cetățenii municipiului Satu Mare care doresc să îşi stabilească domiciliul sau reşedinţa la o adresă situată în zona Bercu Mare sau Bercu Roșu că, acest lucru va fi posibil doar în cazul în care proprietarul imobilului şi solicitantul actului de identitate, va prezenta o declaraţie autentică că nu deţine pe raza municipiului Satu Mare un alt imobil cu destinaţie de locuinţă. În casele de vacanţă din aceste zone proprietarul imobilului va putea primi în spaţiu după caz soţul/soţia sau membri de familie până la gradul 1 de rudenie”, susține conducerea Primăriei Satu Mare.
Citește și
Actualitate
VIDEO. Panică pe Podul Decebal din Satu Mare. Un autobuz hibrid a început să scoată fum în mers
Actualitate
Condamnat pentru trafic de droguri, un sătmărean a fugit din țară. Motivul i-a surprins și pe judecători
Actualitate
FOTO/VIDEO. Act mafiot în cartierul Micro 17 din Satu Mare. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări. Poliția a deschis o anchetă
Actualitate
VIDEO. Tragedie fără margini! Un adolescent (17 ani) a murit sfâșiat de o balotieră. Lucra alături de tatăl său
Actualitate
THE PARK FESTIVAL transformă Careiul în capitala distracției. Trei zile de concerte, petreceri și atmosferă de neuitat
Actualitate
Următoarea probă la BAC, amânată din cauza caniculei. Anunțul ministerului Educației
Actualitate
Polițiștii sătmăreni i-au bătut la ușă. Va petrece următorii trei ani după gratii
Actualitate
Dosare penale după controalele polițiștilor sătmăreni în trafic. Zeci de șoferi, lăsați fără permise
Actualitate
Elev eliminat pentru tentativă de fraudă la prima probă a Bacalaureatului, în Satu Mare. Incident la Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Actualitate