Meniu

Caută pe PresaSM

0

Sătmărean lovit intenționat cu mașina, apoi bătut și tâlhărit de patru persoane

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Satu Mare, a fost agresat și jefuit marți dimineață, 5 august, în zona extravilană a localității Valea Pomilor, după ce a fost urmărit de patru persoane di...

Sătmărean lovit intenționat cu mașina, apoi bătut și tâlhărit de patru persoane

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Satu Mare, a fost agresat și jefuit marți dimineață, 5 august, în zona extravilană a localității Valea Pomilor, după ce a fost urmărit de patru persoane din comuna Sărmășag, județul Sălaj.

Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, în jurul orei 08:50, victima a apelat numărul unic de urgență 112 și a sesizat faptul că a fost urmărit și agresat de mai mulți indivizi. Ancheta demarată de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău a arătat că incidentul ar fi avut la bază un conflict mai vechi între victima de 29 de ani și un tânăr de 30 de ani, din Sărmășag.

Pe fondul acestui conflict, tatăl tânărului de 30 de ani, un bărbat de 47 de ani, s-ar fi deplasat în zona în care se afla victima, însoțit de un alt bărbat de 43 de ani și o femeie de 45 de ani. Cei trei l-ar fi surprins pe tânăr și, în momentul în care acesta a încercat să scape urcându-se în autoturismul său, a fost lovit intenționat de mașina condusă de agresorul de 47 de ani. Ulterior, victima a fost agresată fizic, imobilizată și deposedată de telefonul mobil.

Tânărul a reușit să fugă și a alertat autoritățile, iar polițiștii i-au identificat la scurt timp pe toți cei implicați. În urma cercetărilor, bărbatul de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, furt și lipsire de libertate în mod ilegal.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru dispunerea unor măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, inclusiv a celorlalte două persoane implicate.

Reamintim că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite