O tânără din județul Satu Mare a fost nevoită să ceară ajutorul polițiștilor după o ceartă cu soțul. Bărbatul a provocat un scandal, iar apoi a trecut la amenințări cu bătaia. Acum bărbatul nu mai are voie să se apropie de soție, dar nici de locuința și locul de muncă al acesteia.
La data de 22 iulie a.c., în jurul orelor 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați de către o femeie, de 28 de ani, din localitatea Gherța Mică, cu privire la faptul că soțul său de 25 de ani, cu același domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu ar fi provocat scandal și ar fi amentințat-o cu acte de violență.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 35 de ani, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 100 metri față de femeie, de domiciliu și de locul său de muncă .
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.