Un accident rutier soldat cu pagube materiale, petrecut pe Drumul Național 73, pe raza orașului Râșnov, a dus la deschiderea unui dosar penal, după ce polițiștii au constatat că șoferul implicat, un bărbat din județul Satu Mare, se afla sub influența alcoolului și prezenta indicii ale consumului de substanțe interzise.
Incidentul a avut loc duminică, 13 iulie, în jurul orei 13.00. Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Stațiunii Râșnov, autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Satu Mare, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat, după ce conducătorul auto ar fi fost distras de fiica sa, aflată pe bancheta din spate.
Ajunși la fața locului, polițiștii au procedat la testarea șoferului cu aparatul etilotest și cel destinat depistării substanțelor psihoactive. Rezultatele au indicat o alcoolemie peste limita legală, precum și prezența unei substanțe interzise în organism.
Deoarece aceste testări nu constituie mijloace de probă în cadrul procesului penal, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a tipului de substanță identificată.
Polițiștii continuă cercetările în cauză, urmând ca, în funcție de concluziile expertizelor de specialitate, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Ce spune Poliția: ”La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 13.00 polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe DN 73, pe raza localității, unde un autovehicul s-ar fi răsturnat după ce ar fi ieșit în afara părții carosabile. La fața locului, față de sesizarea primită, a fost direcționat un echipaj de poliție, care a efectuat verificări și a stabilit că accidentul s-ar fi produs ca urmare a unor preocupări periculoase pe care le-a avut conducătorul auto în timpul condusului, acesta relatându-le polițiștilor că s-a întors cu privirea către fiica acestuia, care se afla așezată pe locul din spate, împrejurare în care ar fi lovit un cap de pod și s-a răsturnat.
Conducătorul auto, de 34 de ani, din județul Satu Mare, a fost testat de polițiști din punct de vedere al consumului de alcool și a substanțelor psihoactive, iar rezultatele au indicat o valoare a alcoolemiei în aerul expirat peste limita legală, precum și prezența unei substanțe psihoactive în organism. Pentru că testele nu constituie probă în cadrul procesului penal, bărbatul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice.
În cauză, cercetările sunt continuate, urmând ca rapoartele de analiză toxicologică și alcoolemie să clarifice tipul de substanță, precum și concentrația alcoolemiei relevate în cadrul testărilor efectuate, iar la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ