Scene incredibile înregistrate duminică, în comuna Petrești, din județul Satu Mare. Mai exact, în jurul orei 04.00, un tânăr a fost găsit într-o baltă de sânge, inconștient, în fața unui club. Polițiștii au reușit să îi identifice în timp foarte scurt pe principalii suspecți.
Conform informațiilor PresaSM, în urma probatoriului administrat în cauză, în cursul zilei de astăzi, cei trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, din localitatea Petrești și bărbatul de 41 de ani localitatea Tășnad, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Reamintim că duminică, 10 august a.c., în jurul orei 04.20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Petrești au fost sesizați prin apel 112, de către o tânără de 19 ani din municipiul Carei, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat în fața unei discoteci din localitatea Petrești.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Carei, în timp ce s-ar fi aflat în fața unei discotecii din localitatea Petrești, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul excesiv de alcool, ar fi fost agresat de către persoane necunoscute, suferind mai multe leziuni corporale.
În urma incidentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească. Potrivit datelor PresaSM, victima ar avea multiple fracturi.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și identificarea autorilor, în vederea luării măsurilor legale care se impun.