Un bărbat în vârstă de 73 de ani a ajuns ieri la spital în urma unui accident rutier petrecut ieri în județul Satu Mare. Potrivit oamenilor legii, totul a pornit de la faptul că șoferul nu a fost atent la volan și a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului. Doar pasagerul a fost rănit în urma accidentului rutier.
La data de 3 septembrie a.c, în jurul orelor 11.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19F, între localitățile Apa și Medieșu Aurit.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 46 de ani, din localitatea Gherța Mare, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul altor preocupări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în șanț.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui pasager de 73 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
sursa foto: arhivă/scop ilustrativ