Cadavru descoperit într-un bloc din Cartierul Micro 16, în municipiul Satu Mare
Liniștea unor locatari dintr-un bloc situat în Cartierul Micro 16 a fost dată peste cap, după ce într-unul dintre apartamente a fost descoperit corpul neînsuflețit al unui bărbat. Apropiații bărbatulu...
Liniștea unor locatari dintr-un bloc situat în Cartierul Micro 16 a fost dată peste cap, după ce într-unul dintre apartamente a fost descoperit corpul neînsuflețit al unui bărbat. Apropiații bărbatului au sunat imediat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj medical de prim-ajutor, respectiv mai multe echipaje de poliție.
Reporterii PresaSM au aflat că după ce au intrat în apartament, medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță au găsit corpul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 61 de ani. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru victimă, care era decedată de circa 5-7 zile.
Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace. Polițiștii au stabilit că pe corpul victimei nu sunt urme de violență, astfel încât moartea s-ar fi produs în urma unui stop cardio-repirator. Cu toate acestea, în cauză s-a deschis un dosar de moarte suspectă, potrivit procedurilor legale.
Corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauzele decesului.
Citește și
Actualitate
S-a dat de gol și l-au prins jandarmii sătmăreni. Îl căutau polițiștii din Iltalia
Actualitate
Adolescenta din Satu Mare dată dispărută a fost găsită în județul vecin
Actualitate
FOTO. Mașină ajunsă în șanț pe DN 19F, între Medieș și Apa. Trafic blocat parțial
Actualitate
SATU MARE. Vecin lovit cu furca și copii puși în pericol. Agresorul ar fi aruncat și cu bolovani în curtea familiei
Actualitate
Incident dramatic în județul vecin. Copilaș de doi anișori, în stare gravă după ce a căzut de la etaj
Actualitate
Șofer cu alcoolemie uriașă. S-a oprit cu mașina într-un gard. Nu a putut sufla în etilotest de beat ce a fost
Actualitate
VIDEO. Un sătmărean acuză Wizz Air că i-a refuzat îmbarcarea: „Am rămas în aeroport cu băiețelul nostru de 2 ani”
Actualitate
ALERTĂ | Minoră de 17 ani din județul Satu Mare, dată dispărută după ce a plecat de acasă în toiul nopții. Poliția cere ajutorul populației
Actualitate
Scandal cu iz de interlopi la Satu Mare: lovituri și amenințări după o „misiune” de recuperare a iubitei
Actualitate