Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretul de numire a profesorului Dacian Cosmin Dragoș, SĂTMĂREAN LA ORIGINE - conform informațiilor PresaSM, în funcția de judecător al Curții Constituționale a României. Mandatul acestuia va avea o durată de nouă ani și va începe la data de 13 iulie 2025.
Numirea a fost făcută în temeiul articolului 94 lit. c) și al articolului 142 alin. (2), (3) și (5) din Constituția României, care conferă șefului statului atribuția de a desemna trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Conform legii fundamentale, componența Curții se reînnoiește parțial, câte o treime, la fiecare trei ani.
Dacian Cosmin Dragoș este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și conducător de doctorat la Facultatea de Drept a aceleiași instituții.
Reputat specialist în drept administrativ și drept european, Dragoș are o vastă experiență academică și profesională, inclusiv o bursă Marie Curie la Michigan State University (2005–2006) și o activitate recunoscută ca expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020–2023).
A fost implicat în elaborarea Codului de procedură administrativă și a Codului administrativ și a contribuit la reformele în administrația publică și consolidarea statului de drept. De asemenea, a reprezentat România ca expert juridic în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte cauze internaționale.
În plan instituțional, Dragoș a deținut două mandate ca președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, în perioadele 2016–2017 și 2020–2023.
Numirea sa marchează continuarea procesului de reînnoire a componenței Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile constituționale.
Primul judecător sătmărean la Curtea Constituțională este Varga Attila. A depus jurământul în anul 2016 pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României. Evenimentul a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis.
Attila Varga s-a născut la 21 aprilie 1963, la Satu-Mare. În 1996, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Este doctor în drept din 2006 al Universității din București, specializarea drept constituțional, cu teza ”Constituționalitatea procesului legislativ”. Varga Attila a fost deputat UDMR în perioada 1998 – 2012. Ca și o recunoaștere al meritelor sale, a fost decorat cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de cavaler în cursul anului 2012.