Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe drumul județean DJ182B, între podul de la Ulmeni și localitatea Remeți pe Someș, în comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, aproape de limita cu județul Satu Mare. Un autoturism s-a izbit violent de un microbuz, impactul soldându-se cu șase victime, dintre care una a rămas încarcerată.
Potrivit informațiilor transmise de vasiledale.ro, în microbuz se aflau cinci persoane, toate fiind evaluate medical la fața locului. Șoferul autoturismului a fost găsit încarcerat în urma coliziunii, iar echipajele de intervenție acționează pentru extragerea acestuia.
La fața locului au fost mobilizate forțe impresionante de intervenție: o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, trei echipaje de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.
Traficul rutier în zonă este restricționat, iar polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
[video_youtube id=""]
Patru victime, rezultate în urma accidentului, au fost transportate la spital, de către echipajele medicale.
Celelalte două refuză transportul la spital.