Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTOGALERIE. Spectacol ecvestru la Rușeni: Zeci de cai de rasă și atmosferă de sărbătoare

Ajuns la cea de-a 14-a ediție, concursul ecvestru organizat sâmbătă în localitatea Rușeni, comuna Păulești, a reunit zeci de crescători și iubitori de cai din județ și nu numai. Deși numărul cailor a ...

FOTOGALERIE. Spectacol ecvestru la Rușeni: Zeci de cai de rasă și atmosferă de sărbătoare

Ajuns la cea de-a 14-a ediție, concursul ecvestru organizat sâmbătă în localitatea Rușeni, comuna Păulești, a reunit zeci de crescători și iubitori de cai din județ și nu numai. Deși numărul cailor a scăzut considerabil în ultimele trei decenii în gospodăriile rurale, pasiunea pentru aceste animale nobile rămâne vie, dovadă fiind numărul tot mai mare de participanți de la an la an.

De la primele ore ale dimineții, crescătorii și-au adus animalele pentru a le îngriji și a le pregăti pentru concurs și expoziție. Pe lângă competiția propriu-zisă, evenimentul a fost o adevărată paradă ecvestră, cu exemplare impresionante, de la rase semi-grele masive până la eleganții frizieni, care au atras toate privirile și blițurile aparatelor de fotografiat.

Unul dintre momentele cele mai apreciate ale zilei a fost demonstrația de dresaj oferită de un ponei aparținând unei familii din satul Amanți, care a smuls aplauze din partea celor mici și mari deopotrivă.

Pentru mulți dintre participanți, prezența la eveniment nu a fost neapărat legată de competiție, ci de bucuria de a-și scoate caii „la paradă” și de a se întâlni cu alți pasionați. În paralel, publicul s-a putut delecta cu preparate tradiționale, iar cei mici s-au bucurat de locuri de joacă amenajate special. De asemenea, comercianții au oferit o gamă variată de produse pentru atelaje, hamuri și alte accesorii dedicate pasionaților de echitație.

Evenimentul de la Rușeni confirmă încă o dată că, în ciuda modernizării accelerate, tradiția ecvestră are încă rădăcini puternice în mediul rural și continuă să unească comunități întregi în jurul unei pasiuni comune.

ham hamuri cai  (1).jpg ham hamuri cai  (2).jpg ham hamuri cai  (3).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (3).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (5).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (7).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (8).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (9).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (12).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (16).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (15).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (14).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (13).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (17).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (18).jpg tarabă cu mâncare mici cartofi prăjiți grătare.jpg tarabe vanzare palarii (2).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (10).jpg ruseni concurs de cai satu mare 2025 (11).jpg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite