Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reținut vineri 29 mai a.c., un bărbat de 31 de ani, din Pișcari fiind bănuit de săvârșirea a 9 infracțiuni de înșelăciune.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, aceștia au constatat faptul că susnumitul în perioada 28 martie – 28 mai a.c., atribuindu-și diferite calități mincinoase, respectiv funcționar public în cadrul mai multor instituții publice din municipiul Satu Mare, ar fi indus în eroare mai multe persoane juridice, solicitând în scopul edificării unui cămin pentru bătrânii afectați de COVID 19 sume de bani și materiale de construcție, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
Bunurile solicitate le-a comercializat ulterior către mai multe persoane fizice, de pe raza județului Satu Mare.
Astfel, la data de 29 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice, beneficiind de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Satu Mare, au organizat şi desfăşurat o acţiune, ocazie cu care au fost puse în executare un număr de 2 mandate de percheziție domiciliară și 8 mandate de aducere, reușind recuperarea a aproximativ 15.000 de lei din prejudiciul cauzat.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
”Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, informează Poliția Satu Mare.
SURSE: Comunicat de presă Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare
ILEGAL. Povestea sătmăreanului care a făcut o avere în pandemia COVID19. Săltat de mascați!
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reținut vineri 29 mai a.c., un bărbat de 31 de ani, din Pișcari fiind bănuit de săvârșirea a 9 infracțiuni de înșelăciune...
Citește și
Actualitate
Noi detalii în cazul americanului reținut de polițiștii sătmăreni. A făcut pagube de mii de lei
Actualitate
Procurorii spun ca sătmăreanul ar fi murit după lovitura aplicata cu pumnul. Propunere de arestare preventivă
Actualitate
Meteorologii nu au vești bune. Nu scăpăm de caniculă în următoarele săptămâni. Care este prognoza meteo
Actualitate
Alarma poliției: 5 bicicliști decedați în accidente rutiere în județul Satu Mare. Acțiuni de prevenție pe șosele
Actualitate
Șoferi periculoși scoși din trafic în județul Satu Mare. Acțiune în forță a polițiștilor sătmăreni
Actualitate
VERDICT: crimă în Satu Mare! O femeie (50 ani) și-a ucis iubitul (53 ani) cu un cuțit
Actualitate
FOTO. Veste bună pentru pacienții sătmăreni. Condiții mai bune pentru bolnavii oncologici
Actualitate
Cetățean american reținut astăzi după ce ar fi intrat într-o locuință din Satu Mare și ar fi provocat distrugeri
Actualitate
FOTO. Controale de amploare la frontierele sătmărene. Garda de Mediu și frontieriștii, cu ochii pe traficul ilegal de deșeuri
Actualitate