Șoferi de TIR români, tratați ca și sclavii de o firmă de transport. Condiții inumane
Peste 900 de șoferi de TIR din Slovacia și România au fost victime ale unei mari companii belgiene, spun procurorii care și-au prezentat cazul în fața tribunalului din Liège. Șoferii ajungeau să lucre...
Peste 900 de șoferi de TIR din Slovacia și România au fost victime ale unei mari companii belgiene, spun procurorii care și-au prezentat cazul în fața tribunalului din Liège. Șoferii ajungeau să lucreze câte 18 ore pe zi și dormeau în camioane uneori până la opt săptămâni, au declarat anchetatorii.
Peste 900 de persoane sunt considerate de procurori a fi victime ale companiei belgiene de transporturi care se afla în vizorul anchetatorilor încă din 2015. Potrivit Observator, procurorii vorbesc despre o pagubă de 65 de milioane de euro, din care 45 de milioane reprezintă salarii neplătite și 20 de milioane sunt cotizațiile datorate statului.
În cadrul anchetei au avut loc și acțiuni sub acoperire. Așa procurorii au aflat că șoferii de TIR, marea lor majoritate recrutați din Slovacia și România, ajungeau să lucreze până la 18 ore pe zi și domeau în camioane până la opt săptămâni. Ofițerul aflat sub acoperire, care a reușit să se angajeze printr-o subsidiară din Slovacia, a spus că a făcut doar șase dușuri în patru săptămâni.
Potrivit anchetatorilor, șoferilor din estul României li s-au promis salarii între 550 și 650 euro, adică erau plătiți la nivelul salarizării din țările de proveniență, asta chiar dacă realizau transporturi doar în Belgia.
Citește și
Actualitate
FOTO. O poveste dramatică, cu final fericit în Satu Mare. Un polițist aflat în timpul liber a salvat o sătmăreancă dispărută
Actualitate
L-au ajuns ”blestemele”?! Un sătmărean a murit după ce a furat din casa unei bunicuțe
Actualitate
Metodă incredibilă de înșelăciune în Satu Mare. Cum a reușit bărbatul să intre în casele oamenilor și să plece cu banii
Actualitate
Satu Mare, sub Cod galben de caniculă. Când expiră avertizarea meteo
Actualitate
FOTO. Accident teribil pe DN19. Doi turiști germani au rămas încarcerați, iar femeia a fost preluată de elicopterul SMURD
Actualitate
FOTOGALERIE. Militarii români și belgieni ”au deschis focul” în județul Satu Mare
Actualitate
Mircea Govor cere autosesizarea DIICOT/DNA: ajutoare sociale pentru persoane plecate în străinătate și panouri fotovoltaice montate pe case neterminate
Actualitate
Restricții de circulație sâmbătă pe o stradă din Satu Mare. Se repară carosabilul
Actualitate
O plimbare cu motociclul pe Podul Transilvania i-a adus sătmăreanului un dosar penal. Amenzi de peste 100.000 de lei, într-o singură zi, date de polițiștii de la Rutieră
Actualitate