Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Incendiu în județul Satu Mare. Bucătăria și acoperișul, cuprinse de flăcări

Unspreceze cadre militare ale Sectiei de Pompieri Negrești-Oaș au intervenit în această noapte, în jurul orei 00.30, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru local...

FOTO. Incendiu în județul Satu Mare. Bucătăria și acoperișul, cuprinse de flăcări

Unspreceze cadre militare ale Sectiei de Pompieri Negrești-Oaș au intervenit în această noapte, în jurul orei 00.30, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Călinești-Oaș.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în zona bucătăriei, la primul nivel al locuinței și la acoperișul acesteia pe o suprafață de 400 m pătrați.

Totodată exista pericolul de propagare la întreaga construcție și la anexa din vecinătate.

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul intervenției au acționat în cooperare cu pompierii militari și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Călinești-Oaș.

După localizarea incendiului, acesta a fost lichidat, pompierii salvând restul încăperilor de locuit cu o suprafață de aproximativ 300 mp, construcțiile din vecinătate și 6 metri cub de lemne depozitate în imediata apropiere.

În urma evenimentului au ars mobilierul și bunurile electrocasnice din bucătărie, o cameră de locuit și podul casei în totalitate, din fericire nefiind înregistrate și victime.

În urma constatărilor efectuate de către echipajele de pompieri prezente, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost: scurtcircuit la un cablu electric neizolat corespunzător.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 14 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 21 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 22 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite